Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a ajuns la Chicago, unde conduce o agendă plină de întrevederi cu diaspora, comunitatea de afaceri și reprezentanți ai autorităților americane. Vizita are ca obiectiv consolidarea relațiilor moldo-americane și promovarea reformelor pe care Republica Moldova le implementează pe drumul său european, transmite MOLDPRES.
„Am ajuns la Chicago, unde avem o agendă plină. M-am întâlnit cu moldoveni care au reușit să deschidă afaceri aici și care au planuri inclusiv pentru dezvoltarea Republicii Moldova. Ne-am întâlnit și cu diaspora – o comunitate frumoasă, conectată la tot ce se întâmplă acasă”, a declarat Igor Grosu, subliniind rolul central al comunității moldovenești din SUA.
Președintele Parlamentului și vicepremierul, ministrul afacerilor externe Mihai Popșoi, au avut o discuție cu membrii comunității din Chicago, în cadrul unei reuniuni găzduite la sediul Consulatului General al Republicii Moldova, deschis oficial în martie 2025. Grosu a evidențiat importanța oficiului consular pentru apropierea dintre stat și cetățenii aflați peste hotare.
Citește și: Prioritățile de cooperare, discutate de Prim-ministrul Alexandru Munteanu și echipa Băncii Mondiale
Agenda delegației a inclus și întrevederi cu antreprenori moldoveni care au reușit în SUA. Oficialii au vizitat compania Dynamic Investments, condusă de Vasile Sorocean, specializată în construcția spațiilor industriale și transportul mărfurilor grele, precum și C1 Holding, un grup cu șase companii în industria truckingului, cu o flotă impresionantă și zeci de angajați în Republica Moldova.
Grosu și Popșoi au mers și la Micola’s Savory Smokes din Plainfield, magazin deținut de Nicolae Ciobanu, care produce salamuri și carne afumată după metode tradiționale. Liderii de la Chișinău au apreciat perseverența și efortul antreprenorilor moldoveni din SUA, care contribuie la promovarea imaginii țării și creșterea relațiilor economice bilaterale.
Vizita oficială a continuat cu întrevederi politice. Delegația s-a întâlnit cu congresmanul Bill Foster, în jurisdicția căruia activează Consulatul General. Discuțiile au vizat evoluțiile politice și economice din Republica Moldova, dar și noi oportunități de cooperare. Atât Foster, cât și Igor Grosu au subliniat rolul activ al diasporei în viața socială și economică a regiunii.
Programul a inclus și o întrevedere cu primarul orașului Naperville, Scott A. Wehrli, unde părțile au discutat despre inițiative comune, parteneriate locale și oportunități de colaborare.
Prin prezența sa activă la Chicago, Igor Grosu a transmis un mesaj clar: Republica Moldova mizează pe diaspora, pe relația strategică cu SUA și pe consolidarea parteneriatelor care sprijină modernizarea țării.
Republica Moldova își reafirmă solidaritatea deplină cu Ucraina și poporul ucrainean în contextul războiului declanșat de Federația Rusă. Mesajul a fost transmis în cadrul întrevederii președintelui Parlamentului, Igor Grosu, cu Keith Kellogg, trimisul special al președintelui american Donald Trump pentru Ucraina.
„Pledăm pentru integritatea teritorială a Ucrainei și un acord de pace care să facă dreptate poporului ucrainean. Acest lucru este important pentru o pace durabilă pentru întreg continentul european”, a menționat în mesajul său Igor Grosu.
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, efectuează în perioada 2–10 decembrie o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii.












