StiripesurseExterneMarco Rubio: SUA vor conlucra cu responsabilii venezueleni 'dacă aceştia vor...

Marco Rubio: SUA vor conlucra cu responsabilii venezueleni ‘dacă aceştia vor lua decizii bune’

Publicat:

Statele Unite ale Americii vor conlucra cu responsabilii venezueleni în funcţie “dacă aceştia vor lua decizii bune”, a declarat duminică şeful diplomaţiei americane Marco Rubio, adăugând totodată că Washingtonul îşi va păstra mijloacele de presiune asupra ţării, în special embargoul petrolier, informează AFP şi EFE.

“Dacă ei nu vor lua decizii bune, SUA îşi vor păstra numeroase pârghii de influenţă pentru a garanta apărarea intereselor noastre, în special embargoul petrolier. Prin urmare, vom analiza, pe viitor, tot ceea ce ei fac”, a declarat Rubio cu privire la guvernul venezuelean, în timpul unui interviu pentru canalul CBS, scrie stiripesurse.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

Marco Rubio a temperat totodată declaraţiile făcute sâmbătă de preşedintele american Donald Trump, conform cărora SUA “vor conduce” Venezuela şi nu vor ezita să desfăşoare trupe în această ţară “dacă va fi necesar”.

Chiar dacă Donald Trump nu poate exclude public toate opţiunile şi nici pe cea a unei desfăşurări de trupe, “nu asta vedeţi voi acum”, a spus Rubio. “Ceea ce vedeţi voi acum este un embargo petrolier care ne permite să exercităm o influenţă considerabilă asupra urmării evenimentelor”, a afirmat şeful diplomaţiei americane.


În urma unei operaţiuni spectaculoase, trupele americane l-au capturat şi scos sâmbătă din Venezuela pe preşedintele venezuelean Nicolas Maduro, care se află deja la închisoare la New York şi urmează să compară în faţa justiţiei americane pentru “narcoterorism”.

Întrebat cu privire la vicepreşedinta Delcy Rodriguez – căreia Curtea Supremă a Venezuelei i-a încredinţat puterea interimară – şeful diplomaţiei americane a declarat că Washingtonul va analiza acţiunile sale şi ale altor responsabili încă în funcţie şi “va vedea ce se va întâmpla”.

Citeşte şi:  Noua declaraţie a Senatului american 'aruncă în aer' relaţiile deja tensionate cu Beijingul

“Diferenţa” faţă de Nicolas Maduro este că “persoana care era la conducere (…) era cineva cu care nu se putea conlucra” şi care “nu-şi respecta acordurile”, a adăugat Marco Rubio.

Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

Întrebat dacă SUA o vor susţine pe Maria Corina Machado, laureată a Premiului Nobel pentru Pace şi figură marcantă a opoziţiei sau pe Edmundo Gonzalez Urrutia, candidat al opoziţiei în alegerile prezidenţiale din 2024, Marco Rubio a evitat să dea un răspuns exact, afirmând că SUA nu se pot implica în gestiunea politică a unor ţări terţe.

Venezuela nu este “Libia, Irak sau Afganistan”. “Misiunea noastră aici este foarte diferită”, a spus Marco Rubio. “Noi luptăm (aici) împotriva a ceea ce constituie o ameninţare la adresa intereselor americane”, a subliniat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Iranul și Rusia își afișează bunele relații și îl sfidează pe Trump

Ministrul iranian de externe s-a deplasat la Moscova pentru „a consolida parteneriatul țării sale cu Rusia”, în timp ce Moscova laudă curajul „poporului” iranian....

Toată Moldova sărbătorește Ziua Internațională a Muncii

Republica Moldova marchează astăzi Ziua Internațională a Muncii, alături de numeroase state din lume, această dată fiind zi liberă oficial pentru angajați. În acest...

Moldova se află în primele 20 de țări cu cele mai mari datorii către FMI raportat la PIB

Republica Moldova se află pe locul 16 din 83 de țări după ponderea datoriei față de Fondul Monetar Internațional în PIB. În termeni nominali,...

Curs valutar 1 mai 2026

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi.Un euro are valoarea de 20 de lei și 22 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.