StiripesurseExterneTrump, la aproape 100 de zile de la atacurile SUA în...

Trump, la aproape 100 de zile de la atacurile SUA în Iran: ‘Războiul din Vietnam a durat 19 ani. Eu sunt în a treia lună’

Publicat:

Preşedintele SUA, Donald Trump, a afirmat că se mişcă „foarte repede” în conflictul cu Iranul, la aproape 100 de zile de la atacurile lansate de SUA şi Israel, deşi iniţial estimase că ar putea obţine rezultate în doar patru până la şase săptămâni.

„Mă mişc foarte repede. Sunt de trei luni în asta, ştiţi. Războiul din Vietnam a durat 19 ani. Eu sunt în a treia lună”, a declarat Trump pentru NBC News într-un interviu înregistrat vineri după-amiază, relatează CNN.

Fragmentul a fost difuzat ca material de promovare pentru interviul integral, programat să fie transmis duminică.

Negocierile cu Iranul rămân în impas

La aproape 100 de zile de la debutul operaţiunilor militare, Trump nu a ajuns încă nici măcar la un acord provizoriu cu Iranul. În acelaşi timp, Teheranul a lansat vineri drone către Strâmtoarea Ormuz, alimentând semnele de întrebare privind disponibilitatea reală a regimului iranian de a încheia un acord, notează CNN.

Preşedintele american a susţinut că liderii iranieni se confruntă cu dificultăţi în adaptarea la noul context geopolitic.

„Este un lucru foarte dificil pentru ei. Au avut o independenţă considerabilă şi au avut de-a face cu o conducere foarte slabă şi ineficientă din partea Statelor Unite şi, sincer, şi din partea altor ţări”, a spus Trump.


Moment tensionat după interviul pentru NBC

Donald Trump a sugerat că a fost iritat după interviul acordat NBC. La scurt timp după discuţie, în cadrul unei mese rotunde organizate în Wisconsin, liderul de la Casa Albă a afirmat că „din cauza ploii, m-am supărat puţin pe ei”.

În timpul evenimentului, ploaia lovea puternic acoperişul clădirii, iar zgomotul era clar audibil pe parcursul discursurilor.

Deşi a spus că întâlnirea s-a desfăşurat în condiţii bune, Trump a profitat de ocazie pentru a relua criticile la adresa postului american de televiziune.

„Nu am fost mulţumit de asta, dar ne-am simţit bine”, a declarat el, referindu-se apoi la NBC drept „NBC fake news”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce este un ‘nor de foc’ și cum a agravat incendiile din Europa

Incendiile de vegetație de mare intensitate își pot genera propriile sisteme meteorologice. Unul dintre cele mai spectaculoase exemple sunt norii periculoși de tip pyrocumulonimbus...

Ucraina poate comanda, în premieră, grupări multinaționale NATO pentru combaterea minelor marine

Forțele Navale ale Ucrainei au obținut, pentru prima dată, capacitatea certificată de NATO de a comanda grupările Alianței pentru combaterea pericolului reprezentat de minele marine. Decizia...

11,6 milioane de euro, economisite în primele nouă luni de utilizare a SEPA

Cetățenii și companiile din Republica Moldova au economisit aproximativ 11,6 milioane de euro în primele nouă luni de utilizare a sistemului SEPA, după ce...

Igor Grosu, despre o potențială intrare a lui Alexandr Slusari în Guvern: ‘Am toată încrederea în domnul prim-ministru’

Președintele Parlamentului și liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, spune că așteaptă opinia prim-ministrului Vasile Tofan privind o eventuală candidatură a lui...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.