Peste 1000 de refugiaţi ‘extrem de vulnerabili’ au fost evacuaţi din Libia

Publicat:

 Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a indicat joi că 1.084 de refugiaţi ”extrem de vulnerabili” au fost evacuaţi din Libia în ultimele trei luni, relatează agenţia dpa, potrivit agerpres.

”Aceste evacuări au dat o nouă şansă la viaţă unui număr de peste 1.000 de refugiaţi care au fost reţinuţi în Libia şi care au avut de suferit enorm”, a declarat Vincent Cochetel, emisarul special al UNHCR pentru Mediterana Centrală.


Citeşte şi: 17 morţi în atacul din Florida. Cine este autorul masacrului – FOTO/VIDEO

”Până la sfârşitul lui 2018, sperăm să evacuăm mai multe mii” de refugiaţi, a precizat Cochetel.

În ultimele 48 de ore au fost transportaţi refugiaţi pe calea aerului din Tripoli către Niger şi Italia.

UNHCR a afirmat din Geneva că 128 de persoane au fost transportate marţi la Niamey şi 150 – la Roma.

Separat, din Roma, Ministerul italian de Interne a anunţat că Roma a preluat 73 de femei, 59 de bărbaţi şi 18 copii proveniţi din Eritreea, Somalia, Sudanul de Sud.

Citeşte şi: Ungaria va fi alături de maghiarii din Transcarpatia (Szijjarto)

Potrivit ministerului, Italia a preluat în decembrie un prim lot de circa 160 de refugiaţi. Ei vor fi cazaţi în clădiri administrate de către organizaţii umanitare catolice.

Libia este principalul punct de plecare pentru migranţii care încearcă să ajungă pe mare în Europa. Dar ţara se confruntă cu un război civil şi migranţii sunt supuşi în mod curent abuzurilor, muncii forţate şi detenţiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Nicolae Ciucă, la Adunarea Parlamentară a OSCE: ‘Trebuie să ajutăm Ucraina acum, nu doar pentru a se apăra, ci pentru a câștiga’

Nicolae Ciucă, la Adunarea Parlamentară a OSCE: 'Trebuie să ajutăm Ucraina acum, nu doar pentru a se apăra, ci pentru a câștiga' Capitala României devine...

Federaţia rusă de judo nu trimite niciun reprezentant la Jocurile Olimpice de la Paris

Federaţia rusă de judo nu trimite niciun reprezentant la Jocurile Olimpice de la Paris Federaţia rusă de judo a decis să nu trimită niciun reprezentant...

Rusia a revendicat cucerirea aşezării Şumî, în regiunea Doneţk

Rusia a revendicat cucerirea aşezării Şumî, în regiunea Doneţk Rusia a revendicat sâmbătă cucerirea aşezării Şumî, în apropiere de Toreţk, oraş din estul Ucrainei vizat...

Veste bună! În grădinițele din 15 localități vor fi deschise grupe de creșă

Veste bună! În grădinițele din 15 localități vor fi deschise grupe de creșă 15 grădinițe vor putea deschide grupe de creșă pentru copii de până...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.