11 nou-născuţi au murit în incendiul declanşat într-un spital din Senegal

Publicat:

Unsprezece nou-născuţi au murit miercuri într-un incendiu la un spital din Tivaouane, în vestul Senegalului, a anunţat preşedintele Macky Sall pe Twitter, notează AFP, potrivit agerpres.

“Tocmai am aflat cu durere şi consternare despre decesul a 11 nou-născuţi în incendiul care a avut loc în secţia de neonatologie a spitalului public din Tivaouane”, a scris Macky Sall.


Citește și : Ucraina denunţă o ‘încălcare flagrantă’ a integrităţii sale teritoriale după anunțul privind emiterea unor paşapoarte ruseşti ucrainenilor

“Mamelor şi familiilor lor, le exprim profunda mea compasiune”, a adăugat şeful statului.

“Trei bebeluşi au fost salvaţi”, a precizat primarul din Tivaouane, Demba Diop.

Incendiul a fost provocat de “un scurtcircuit şi focul s-a extins foarte repede”, a spus Demba Diop, de asemenea membru al Adunării Naţionale şi mai cunoscut sub numele de Diop Sy.

Spitalul fusese inaugurat recent, potrivit presei locale.

La începutul lui aprilie, o altă tragedie petrecută într-un alt spital public a şocat Senegalul.

La Louga (nord), o femeie însărcinată a murit după ce a aşteptat în zadar în mare suferinţă o cezariană. Acest deces a stârnit un val de indignare pe reţelele sociale împotriva carenţelor sistemului public de sănătate.

În urma acestei tragedii, la 11 mai trei moaşe au fost condamnate de către un tribunal de înaltă instanţă din Louga la şase luni de închisoare cu suspendare pentru “neasistarea unei persoane în pericol”. Alte trei moaşe au fost eliberate.

Citește și : America Latină, sub ameninţarea unei crize alimentare, o consecinţă a războiului din Ucraina (ONU)

Patru nou-născuţi au murit la 25 aprilie 2021 într-un incendiu în oraşul senegalez Linguere, în nordul ţării.

Primarul din Linguere, pe atunci ministru de interne, Aly Ngouille Ndiaye, a evocat o defecţiune electrică a unei unităţi de aer condiţionat din maternitate, unde se aflau şase bebeluşi, reaminteşte AFP: 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ministrul Mediului: R.Moldova cea mai mică rată de împădurire din toată Europa

Ministrul Mediului: R.Moldova cea mai mică rată de împădurire din toată Europa Ministerul Mediului a dezvăluit recent descoperirea unei fraude de proporții în cadrul Ocolului...

IGSU: O echipă de pompieri se pregătește de deplasare în Grecia

IGSU: O echipă de pompieri se pregătește de deplasare în Grecia Echipa pompierilor de combatere terestră a incendiilor forestiere din cadrul IGSU al MAI se...

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: ‘Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova’

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: 'Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova' Mai mulți deputaţi şi reprezentanţi din regiunea transnistreană...

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante Conducerea Rusiei urmărește campania prezidențială din SUA...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.