X

11 oameni au fost îngropaţi de vii într-o mină ilegală din Indonezia

Unsprezece mineri au decedat în urma unei alunecări de teren provocate de precipitaţiile puternice care s-au abătut asupra Indoneziei, au anunţat joi autorităţile, potrivit AFP şi agerpres.

În momentul incidentului, care a avut loc miercuri, victimele se aflau la circa 20 de metri sub pământ într-o mină ilegală de cărbune, situată în apropierea unui sat din provincia Sumatra de Sud.

Citește și: Hit and run: Un jandarm francez a fost lovit intenționat de o mașină care circula cu viteză

”Din cauza precipitaţiilor puternice care s-au abătut recent asupra regiunii, terenul nu era ferm”, iar ”normele de securitate au fost în cea mai mare parte ignorate”, a precizat Ansori, funcţionar din cadrul agenţiei de gestionare a catastrofelor, care, asemenea a numeroşi alţi indonezieni, poartă un singur nume.

Au fost recuperate trupurile tuturor victimelor, a precizat acesta.

Minele ilegale, întâlnite frecvent în Indonezia, sunt teatrul a numeroase accidente.

La începutul anului, nouă persoane au decedat în urma unei alunecări de teren produse într-o mină pentru extragerea aurului, ce fusese abandonată, situată în provincia Sumatra de Vest.

Vezi și: 43 de persoane au fost eliberate după ce au fost ținute captive într-o bancă din Georgia – VIDEO

Anul trecut, cel puţin 16 persoane au fost îngropate de vii într-o mină care s-a prăbuşit în provincia Sulawesi de Nord.

Cu câteva luni înainte, cinci mineri şi-au pierdut viaţa într-un accident similar într-o mină ilegală din aceeaşi regiune.

Tags: alunecare de terenindoneziamineriSumatra de SudSumatra de Vest
Categorii: Știrile zilei