11 răniți în urma unui incendiu provocat de vestele galbene într-un imobil din centrul Parisului

Publicat:

Cel puţin 11 persoane au fost rănite în urma unui incendiu provocat de manifestanţi, sâmbătă după-amiază, într-un imobil din centrul Parisului, anunţă autorităţile franceze, scrie Mediafax.

Incendiul s-a produs la o bancă situată la parterul unui bloc din zona Franklin Roosevelt, în apropiere de Bulevardul Champs-Elysées. Unsprezece persoane au fost rănite, iar clădirea a fost evacuată.


Citește și : Zimbabwe – Ciclonul Idai a provocat cel puţin 15 decese

“Două persoane au fost salvate din flăcări, o femeie şi un copil care erau blocaţi la etajul al doilea”, au declarat surse din cadrul Pompierilor. Printre persoanele rănite se numără doi pompieri.

“Forţele de ordine şi pompierii au evacuat o clădire incendiată deliberat. Focul este sub control. Indivizii care au comis acest act nu sunt nici manifestanţi, nici hoţi, sunt asasini”, a declarat, prin Twitter, ministrul francez de Interne, Christophe Castaner.

Citește și : Algeria: Cel mai amplu miting împotriva preşedintelui Abdelaziz Bouteflika

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.