11 străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

Pe parcursul zilei de 19 iunie 2026, în punctele de trecere a frontierei Republicii Moldova au fost înregistrate 80.570 de traversări ale persoanelor și 14.682 de traversări ale mijloacelor de transport. Cele mai tranzitate puncte au fost Aeroportul Internațional Chișinău, Leușeni, Sculeni, Palanca și Otaci.

Datele au fost prezentate de Poliția de Frontieră.

Potrivit instituției, cel mai mare flux de persoane a fost înregistrat la PTF Aeroportul Internațional Chișinău, cu 26.156 de traversări. La PTF Leușeni au fost consemnate 9.025 de traversări, la PTF Sculeni – 7.844, la PTF Palanca – 6.110, iar la PTF Otaci – 5.605.

Citeşte şi: Rusia este acuzată că ignoră hotărârea CtEDO privind școlile cu predare în limba română din Transnistria – Stiripesurse.md

În aceeași perioadă, pe sensul de intrare în Republica Moldova, 11 cetățeni străini au primit refuz de autorizare a trecerii frontierei de stat.

Polițiștii de frontieră au înregistrat două cazuri de trecere ilegală a mărfurilor și bunurilor, un caz de traversare ilegală a frontierei de stat de către persoane și un caz de folosire a unui document fals.

De asemenea, au fost documentate 14 încălcări ale regimului frontierei de stat, ale regimului zonei de frontieră, ale regimului punctelor de trecere a frontierei de stat și ale regulilor de trecere a frontierei de stat, precum și alte 11 încălcări.

Nu au fost înregistrate tentative de trecere ilegală a frontierei de stat de către persoane, cazuri de nerespectare a regulilor de ședere și intrare în Republica Moldova și nici încălcări ale regulilor de transportare a străinilor sau ale obligației de a prezenta datele privind pasagerii transportați.

Pentru evitarea aglomerației, Poliția de Frontieră recomandă utilizarea unor puncte alternative de trecere. Astfel, pentru PTFS Leușeni-Albița pot fi folosite PTFS Leova-Bumbăta sau PTFS Cahul-Oancea, iar pentru PTFS Sculeni-Sculeni sunt recomandate PTFS Costești-Stânca sau PTFS Lipcani-Rădăuți Prut.

În cazul PTF comun Palanca-Maiaki-Udobnoe, alternativa recomandată este PTFS Tudora-Starokazacie.

Pentru informații suplimentare, călătorii pot contacta Linia Verde a Poliției de Frontieră la numărul 022 259 717.

Poliția de Frontieră îndeamnă persoanele ajunse la frontieră să manifeste răbdare, înțelegere și respect față de personalul aflat la datorie și față de ceilalți participanți la trafic.

This post was last modified on 20/06/2026 10:44 10:44

Tags: poliţia de frontierăstraini
Social