X

117 cazuri de rujeolă de la începutul anului

117 cazuri de rujeolă de la începutul anului

De la începutul anului curent, în țară, au fost înregistrate 117 cazuri confirmate de rujeolă, anunță Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP).

Citește și: Tehnică militară pe drumurile naționale. Începe „Scutul Păcii 2024”

Din numărul total de cazuri confirmate, doar nouă au fost de import – România, Azerbaidjan, Marea Britanie și Germania. Totodată, cele mai multe cazuri au fost raportate în municipiul Chișinău – 55 de cazuri și raionul Sângerei – 39 de cazuri.

Alte teritorii afectate de rujeolă, de la începutul acestui an sunt raioanele Fălești, Ștefan Vodă, Ungheni, Orhei – câte 1 caz, Drochia, Dondușeni, Râșcani – câte 2 cazuri, Ialoveni – 3 cazuri, Bălți – 4 cazuri. Cazurile au fost înregistrate la persoane care au vârste cuprinse între 0,5 luni și 55 de ani.

Cu referire la focarul de rujeolă înregistrat recent în raionul Sângerei, se menționează  că, până în prezent, au fost confirmate 39 de cazuri la copii nevaccinați din familii multiple, care au vârste cuprinse între 2 și 19 ani. Un alt focar de rujeolă a fost înregistrat la șase copii dintr-o altă familie multiplă din raionul Strășeni, care nu au fost vaccinați împotriva rujeolei.

Specialiștii atenționează repetat că tratament specific contra rujeolei nu există, dar boala poate fi prevenită prin vaccinare. Vaccinarea se efectuează gratuit, la vârstele de 12 luni, 6-7 ani și 15-16 ani.

Rujeola este o infecție virală extrem de contagioasă care poate duce la complicații grave.  

Tags: Agentia Naționala de Sanatate Publicacazuri de rujeola in Moldovarujeola Chisinaurujeola Moldovarujeola Sangerei
Știrile zilei