12 candidaţi se bat în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa

Consiliul Constituţional al Franţei a validat luni 12 candidaturi pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din aprilie, a anunţat preşedintele organismului, Laurent Fabius, într-o declaraţie difuzată prin video, transmite AFP, potrivit agerpres.

Ca şi la scrutinul din 2017, 12 aspiranţi au întrunit cerinţele impuse pentru a le fi validată candidatura, obţinând cele 500 de semnături necesare din cel puţin 30 de departamente.

Citeşte şi: Mai multe state occidentale cer SUSPENDAREA Rusiei din Interpol – Black News

Ei sunt, de la dreapta la stânga în funcţie de poziţionarea lor în spectrul politic: Marine Le Pen (RN), Eric Zemmour (Reconquęte!), Nicolas Dupont-Aignan (DLF), Valérie Pécresse (LR), Emmanuel Macron (LREM), Anne Hidalgo (PS), Yannick Jadot (ecologist), Jean-Luc Mélenchon (LFI), Fabien Roussel (PCF), Jean Lassalle (Résistons!), Nathalie Arthaud (LO) şi Philippe Poutou (NPA).

Potrivit unui sondaj publicat luni, actualul preşedinte Macron conduce în intenţiile de vot, cu 30%, urmat de Marine Le Pen cu 18%, Valérie Pécresse cu 13%, Eric Zemmour cu 11%.

Citeşte şi: Invazia Rusiei în Ucraina ar fi putut fi prevenită – Black News

În turul decisiv, Macron ar obţine 59% din voturi în faţa contracandidatei Marine Le Pen, reiese din sondajul realizat de KEA Partner pentru Les Echos şi Radio Classique, potrivit Reuters.

Tags: Anne Hidalgo (PS)Consiliul Constituţional al FranţeiEmmanuel Macron (LREM)Eric Zemmour (Reconquęte!)Fabien Roussel (PCF)Jean Lassalle (Résistons!)Jean-Luc Mélenchon (LFI)Marine Le Pen (RN)Nathalie Arthaud (LO)Nicolas Dupont-Aignan (DLF)Philippe Poutou (NPA)Valérie Pécresse (LR)Yannick Jadot (ecologist)
Categorii: Diaspora