X

13 cetățeni canadieni sunt arestați în China

 Canada a anunţat că 13 cetăţenii ai săi au fost reţinuţi în China, de la arestarea directorului financiar al companiei Huawei, Meng Wanzhou, la începutul lunii decembrie la Vancouver, la cererea Statelor Unite, relatează Reuters, potrivit mediafax.

“Cel puțin” opt dintre cei 13 au fost eliberați de atunci, se arată într-un comunicat al guvernului canadian, fără a divulga ce acuzaţii le-au fost aduse.

Citește și: Polițiștii britanici se pregătesc de tulburări violente în Irlanda de Nord

Până la declaraţia de joi, a fost dezvăluită public reținerea a numai trei cetățeni canadieni. Tensiunile diplomatice dintre Canada și China au crescut de la arestarea lui Meng pe 1 decembrie.

Guvernul canadian a spus de mai multe ori că nu vede nicio legătură explicită între arestarea lui Meng, fiica fondatorului Huawei și reţinerile cetățenilor canadieni. Dar diplomații occidentali din Beijing și foști diplomați canadieni au declarat că sunt de părere că reţinerile au reprezentat o răzbunare din partea Chinei.

Citește și: Un fost senator democrat ar putea prelua șefia Pentagonului

Meng a fost eliberată pe o cauțiune de 10 milioane de dolari pe 11 decembrie și locuiește acum într-una dintre cele două locuinţe pe care le deţine în Vancouver, luptând împotriva extrădării în Statele Unite. Executivul în vârstă de 46 de ani trebuie să poarte un monitor pentru gleznă și să rămână la domiciliu între orele 23 și 6 dimineața.

Printre cei 13 canadieni reținuți se află Michael Kovrig, Michael Spavor și Sarah McIver, a declarat un oficial guvernamental canadian, care a refuzat să fie identificat.

Tags: canadaChinaHuaweiMeng Wanzhou
Categorii: Știrile zilei