132 de turci repatriaţi din Iran au fost plasaţi în carantină

Publicat:

Autorităţile turce au plasat în carantină marţi 132 de pasageri şi echipajul unui avion al companiei Turkish Airlines care venea din Iran, existând suspiciuni că unii dintre ei ar putea fi purtători ai noului coronovarius, relatează AFP, scrie agerpres.

Ministerul turc al Sănătăţii a anunţat într-un comunicat că toate persoanele care se aflau la bordul avionului vor fi plasate în carantină timp de 14 zile într-un hotel special amenajat la Ankara.


Citește și : Trei ‘grei’ din CDU şi-au anunţat oficial candidaturile la şefia partidului

Potrivit agenţiei de ştiri turce de stat Anadolu, 17 pasageri ai acestui zbor sunt în acest stadiu consideraţi “cazuri suspecte” din cauza febrei lor ridicate.

Avionul a aterizat la Ankara la sfârşitul dimineţii şi primele observaţii medicale au fost realizate la bordul aparatului de zbor.

Duminică, Turcia a anunţat închiderea temporară a frontierei sale terestre cu Iranul, unde numărul celor bolnavi de Covid-19 nu încetează să crească de câteva zile.

Zborul care s-a întors marţi de la Teheran a fost efectuat special pentru a-i repatria pe turcii care se aflau în Iran, a precizat Ministerul Sănătăţii.

Citește și : Coronavirusul OPREŞTE filmările la ‘Mission Impossible’

Zboruri anulate, camere termice instalate la Istanbul: de la începutul epidemiei de coronavirus, care a demarat în China, autorităţile turce au luat măsuri draconice pentru a încerca să evite contaminarea.

Ministerul Sănătăţii a subliniat marţi că niciun caz de coronavirus nu a fost detectat până în acest stadiu în Turcia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.