X

14 polonezi au fost arestaţi la protestele împotriva legii avortului

Paisprezece persoane au fost reţinute în urma demonstraţiei din cursul nopţii de joi spre vineri, din faţa Tribunalului Constituţional, împotriva înăspririi legii privind avortul, relatează DPA, potrivit agerpres.

Cinci persoane sunt încă în arestul poliţiei, printre care şi Klementyna Suchanow, una dintre conducătoarele organizaţiei ‘Greva Femeilor’, care este în fruntea acestor proteste, potrivit preşedintei asociaţiei, Marta Lempart.

Citeşte şi: Noua administraţie americană adoptă politica lui Obama în faţa Cubei

Joi noapte, poliţia i-a înconjurat pe protestatari în faţa Tribunalului Constituţional, permiţându-le să plece numai după ce prezentau un document de identitate. În cele din urmă, poliţia i-a îndepărtat cu forţa pe cei rămaşi la faţa locului şi care nu s-au supus cerinţei.

Adunările publice de peste cinci persoane sunt interzise în Polonia în contextul măsurilor de prevenire a infectărilor cu coronavirus. Cu toate acestea, unele voci spun că interdicţia este ilegală, pentru că în timpul implementării sale nu sunt respectate unele proceduri prevăzute de Constituţie.

Protestele împotriva restricţionării dreptului la avort, care au avut loc prima dată anul trecut, s-au reluat miercuri seară, după ce decizia din octombrie a Tribunalului Constituţional a intrat în vigoare.

Prin acea decizie, Tribunalul Constituţional a stabilit că avorturile realizate din cauza unor probleme congenitale ireversibile – acoperind o gamă largă de afecţiuni, de la sindromul Down la boli fatale – devin ilegale conform Constituţiei.

Citeşte şi: Vaccinul Novavax are o eficacitate de 89,3%

Este interzisă, astfel, orice întrerupere voluntară a sarcinii, cu excepţia cazurilor de viol sau incest sau atunci când viaţa mamei este în pericol.

Afecţiuni congenitale au reprezentat cauzele pentru aproape toate cele 1.110 avorturi legale realizate în 2019 în Polonia, ţară cu 38 de milioane de locuitori.

Noi demonstraţii sunt prevăzute pentru vineri în capitala Varşovia şi în alte oraşe.

Tags: avortGreva FemeilorKlementyna SuchanowMarta LempartPoloniaprotestvarsovia
Categorii: Diaspora