X

14 ruşi au murit după ce au băut alcool contrafăcut

Paisprezece persoane au murit în Rusia după ce au consumat alcool contrafăcut, au informat vineri autorităţile locale, potrivit AFP şi agerpres.

“În prezent, am identificat 22 de victime, dintre care 14 au murit. Celelalte au fost spitalizate”, au indicat autorităţile din regiunea Orenburg, precizând că aceste otrăviri au fost cauzate de prezenţa metanolului, un produs extrem de toxic.

Citește și : Eurodeputaţii cer crearea unei capacităţi comune de apărare cibernetică în UE

Victimele, atât bărbaţi, cât şi femei, au vârste cuprinse între 36 şi 73 de ani şi provin din mai multe sate situate la aproximativ 1.200 de kilometri sud de Moscova, potrivit DPA.

Comitetul rus de investigaţii, organismul responsabil cu principalele anchete penale, a anunţat deschiderea unei anchete şi arestarea a trei persoane: un producător de alcool contrafăcut şi doi vânzători.

Percheziţiile efectuate într-un depozit au permis confiscarea a peste 1.200 de sticle de alcool contrafăcut, a precizat acesta într-un comunicat.

Incidentele fatale legate de consumul de alcool contrafăcut sau de produse care conţin înlocuitori toxici nu sunt neobişnuite în Rusia, o ţară în care 21 de milioane de persoane trăiesc sub pragul sărăciei.

Citește și : Preşedintele parlamentului ucrainean a fost DEMIS după ce s-a certat cu Zelenski

În 2016, peste 60 de persoane au murit la Irkutsk, în Siberia, după ce au consumat ulei de baie parfumat care conţinea metanol.

Autorităţile ruse au înăsprit legislaţia după acel incident, însă alcoolul contrafăcut sau fabricat la domiciliu s-a bucurat de un succes din ce în ce mai mare de când vânzarea băuturilor spirtoase a fost reglementată, iar preţul acestora a crescut pentru a combate alcoolismul.

Tags: alcoolmoscovaOrenburgrusiasiberia
Categorii: Știrile zilei