145 de apărători ai drepturilor omului au fost asasinaţi anul trecut în Columbia

Publicat:

Cel puţin 145 de apărători ai drepturilor omului au fost asasinaţi în Columbia în 2021, cifră în scădere în raport cu anul precedent, dar care confirmă reizbucnirea violenţelor în această ţară după acordul de pace din 2016, potrivit Avocatului Poporului, informează marţi AFP, potrivit agerpres.

În 2021, au fost înregistrate “145 de asasinări de lideri sociali sau de apărători ai drepturilor omului”, se arată într-un comunicat al acestei entităţi publice care veghează asupra respectării drepturilor omului în ţara sud-americană.


Citeşte şi: GE suspendă regulile privind vaccinul și testarea anti-Covid după înfrângerea lui Biden la Curtea Supremă – Black News

În 2020, au fost înregistrate 182 de asemenea asasinate.

Potrivit Avocatului Poporului, 32 de reprezentanţi indigeni, 16 lideri ai fermierilor şi 7 sindicalişti se numără printre victime în 2021.

“Condamnăm aceste fapte care sunt cauzate în principal de acţiuni criminale ale unor grupări armate ilegale”, a declarat Avocatul Poporului, Carlos Camargo, fără a oferi detalii asupra presupuşilor autori ai acestor atacuri.

După semnarea acordului de pace cu gherila Forţelor Armate Revoluţionare ale Columbiei (FARC), în 2016, asasinările de lideri sociali sunt recurente în această ţară.

Organizaţiile sociale îi acuză pe disidenţii FARC, combatanţi ai Armatei Naţionale de Eliberare (ELN, ultima gherilă activă din Columbia), pe traficanţii de droguri şi grupările paramilitare că s-ar afla în spatele acestor asasinate.

Trei departamente din Columbia – Antioquia, Cauca şi Valle del Cauca – coridoare ale traficului de droguri, sunt cele mai lovite.

Citeşte şi: Biserica Luterană din Finlanda va trebui să-şi ceară scuze poporului sami – Black News

Columbia este una dintre ţările cele mai periculoase din lume pentru militanţi, potrivit mai multor ONG-uri. Global Witness a identificat-o drept cea mai sângeroasă pentru apărătorii mediului, cu 65 de morţi în 2020.

Guvernul preşedintelui conservator Ivan Duque acuză bandele legate de traficul de droguri că s-ar afla la originea acestor crime.

Columbia, cel mai mare producător de cocaină la nivel mondial, cunoaşte cea mai gravă escaladare a violenţelor de după semnarea acordului de pace din 2016. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Partidul Laburist, favorit în alegerile parlamentare ce au loc joi în UK

Partidul Laburist, favorit în alegerile parlamentare ce au loc joi în UK Aproximativ 46 de milioane de britanici sunt aşteptaţi joi la secţiile de votare...

Rusia este dispusă să exporte în continuare gaze spre Europa. Kievul vrea să-i închidă robinetul

Rusia este dispusă să exporte în continuare gaze spre Europa. Kievul vrea să-i închidă robinetul Rusia este gata să continue să livreze gaze Europei şi...

„Șansa” lui Șor nu va putea participa la alegeri

„Șansa” lui Șor nu va putea participa la alegeri Activitatea partidului politic „Șansă” ar putea fi temporar stopată, iar formațiunea nu va putea participa la...

Şefa Parchetului European vine în R. Moldova

Şefa Parchetului European vine în R. Moldova Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European, va ajunge în perioada următoare la Chișinău. Vizita va avea loc în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.