15 rebeli sirieni au fost uciși de bombardamentele armatei ruse

Publicat:

Cincisprezece rebeli au murit marţi în atacuri aeriene ale Rusiei într-o regiune care nu se află sub controlul regimului de la Damasc, în nord-vestul Siriei, a transmis Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), informează AFP, potrivit agerpres.

Aviaţia rusă a luat ca ţintă un post militar al rebelilor în satul Madaya, în sudul provinciei Idlib, conform OSDO.


Citeşte şi: ‘OMUL lui Merkel’ va fi noul preşedinte al Comisiei Europene

Cincisprezece membri ai forţelor proregim şi patru jihadişti şi rebeli au fost de asemenea ucişi în timpul unor confruntări la marginea provinciei, a mai transmis OSDO.

Această regiune, care cuprinde o mare parte din provincia Idlib, precum şi sectoare din provinciile vecine Hama, Alep şi Latakia, a făcut obiectul unui acord în 2018 între Ankara, susţinătoare a rebelilor activi în zonă, şi Moscova, menit a crea o ‘zonă demilitarizată’, dar care nu a fost niciodată aplicat în integralitate.

De la sfârşitul lunii aprilie, regimul de la Damasc şi aliatul său rus şi-au intensificat atacurile asupra acestei regiuni, omorând peste 500 de civili, conform OSDO, care dispune de o reţea largă de surse în Siria.

Citeşte şi: Charles Michel îi ia locul lui Tusk la conducerea Consiliului European

Atacurile de marţi au survenit la o zi după cele derulate de SUA, vârf de lance al coaliţiei internaţionale antijihadiste, împotriva unor lideri ai grupării Hurras al-Din (HAD), legată de Al-Qaida, în aceeaşi regiune.

Declanşat de reprimarea manifestaţiilor, conflictul din Siria a atras implicarea mai multor actori regionali şi internaţionali, în afară de grupurile jihadiste. Războiul a făcut peste 370.000 de morţi şi a dus la strămutarea a milioane de persoane.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.