X

15 suspecţi, arestați în Italia după confiscarea unei tone de cocaină pe o navă cu căpitan român

Nouăsprezece membri ai echipajului unui vas, având căpitan român, pe care a fost confiscată la 1 octombrie peste o tonă de cocaină în nordul Franţei au fost inculpaţi, 15 dintre ei fiind întemniţaţi, iar ceilalţi patru plasaţi sub control judiciar, transmite miercuri AFP, potrivit agerpres.  

Provenind din Brazilia şi după o escală în Spania, vasul, sub pavilion liberian, se afla în drum spre portul belgian Anvers, unde urma să descarce transportul său de cretă, potrivit unui comunicat al autorităţilor franceze.

Citește și : Suedia SUSPENDĂ vaccinul Moderna pentru persoanele cu vârste sub 30 de ani

Nava comercială Trudy fusese interceptată ”pe baza unor informaţii”, a indicat marţi pentru AFP o sursă apropiată anchetei. Vasul a fost îndreptat spre portul Dunkerque, în nordul Franţei, şi ulterior inspectat.

Aproximativ 1.127 kg de droguri au fost în total confiscate, a declarat sursa din cadrul poliţiei.

În timpul operaţiunii, cei 20 de membri ai echipajului, de diverse naţionalităţi (printre care ruşi, ucraineni, filipinezi şi etiopieni), inclusiv căpitanul român, au fost reţinuţi şi ulterior plasaţi în arest preventiv.

Citește și : POTOP în Thailanda (VIDEO)! Templele dintr-un oraş istoric au fost inundate

Nouăsprezece dintre membrii echipajului au fost inculpaţi de un tribunal din Paris pentru ”import de stupefiante în bandă organizată”, ”asociere pentru comiterea unei infracţiuni” şi ”import şi posesie de mărfuri periculoase pentru sănătatea publică”.

Autoritatea naţională responsabilă de lupta împotriva criminalităţii organizate (Junalco) a încredinţat ancheta în acest caz Biroului antidrog (Ofast).

Tags: AnversBraziliacocainaspania
Categorii: Diaspora