X

17 luptători pro-regim, ucişi în atacuri ale jihdiştilor în nordul Siriei (OSDO)

Şaptesprezece luptători fideli regimului sirian au fost ucişi şi alte zeci au fost răniţi sâmbătă în cursul unor atacuri întreprinse de două grupări jihadiste având cu legături cu reţeaua Al-Qaida, în provincia Alep din nordul Siriei, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), transmite AFP, potrivit Agerpres.

Grupările ‘Hayat Tahrir al-Sham (HTS, fosta aripă a Al-Qaida în Siria) şi Hurras al Dinau atacat în zori poziţii ale forţelor regimului în sudul şi sud-vestul’ provinciei Alep, a indicat directorul OSDO, Rami Abdel Rahman, pentru AFP.

Citește și : Peste 20 de refugiați venezueleni dispăruți, după ce barca în care se aflau s-a scufundat în Caraibe

‘Ciocnirile au continuat până la primele ore ale zilei şi s-au încheiat cu intervenţia aviaţiei ruse’ împotriva poziţiilor jihadiştilor, a adăugat el.

Potrivit OSDO, în lupte şi-au pierdut viaţa şi opt jihadişti.

În cursul nopţii, 15 civili au fost ucişi de bombardamente ale aviaţiei ruse în provinciile vecine Hama (vest) şi Idlib (nord-vest), a indicat tot OSDO.

La Idlib, bastion jihadist dominat de HTS, au murit zece civili, printre care doi copii, iar în nordul provinciei Hama şi-au pierdut viaţa cinci civili.

Din septembrie 2018, provincia Idlib face obiectul unui acord între Ankara şi Moscova, care a permis împiedicarea unei ofensive a armatei siriene.

Acordul viza crearea unei ‘zone demilitarizate’ care să separe sectoarele insurgente de zonele guvernamentale. Iniţiativa a fost doar parţial aplicată, din cauza refuzului jihadiştilor de a se retrage din viitoarea zonă tampon.

După acord, regimul şi-a continuat sporadic loviturile împotriva oraşului Idlib şi a împrejurimilor sale, intensificând bombardamentele începând din februarie.

Negocieri de pace la care au luat parte Rusia, Iran – un alt aliat al Damascului – şi Turcia, care îi sprijină pe rebeli, s-au încheiat vineri în Kazahstan fără vreun progres notabil.

Citește și : Donald Trump va avea o întâlnire oficială cu premierul slovac în data de 3 mai

Într-un comunicat comun, Moscova, Teheran şi Ankara şi-au exprimat îngrijorarea în faţa creşterii influenţei HTS în Idlib, dar şi ‘determinarea de a continua cooperarea pentru a elimina în sfârşit’ HTS şi gruparea jihadistă rivală Stat Islamic.

Tags: acordAlepankaraHayat Tahrir al-Shamjihadistimoscovaosdo
Categorii: Știrile zilei