172 de morţi în urma alunecărilor de teren şi a inundaţiilor provocate de furtuna tropicală Megi în Filipine

Publicat:

Alunecările de teren şi inundaţiile provocate de furtuna tropicală Megi au provocat moartea a cel puţin 172 de persoane în Filipine, în timp ce 110 persoane sunt în continuare date dispărute, potrivit ultimului bilanţ oficial publicat duminică de Agenţia Naţională de Gestionare a Dezastrelor, relatează dpa, potrivit agerpres.

Cele mai multe decese, 156, au fost înregistrate în provincia Leyte, la circa 600 de kilometri sud-est de Manila, unde alunecările de teren au devastat comunităţi din Baybay City şi oraşul Abuyog.


Citește și : Papa Francisc la slujba de Înviere pentru Paştele catolic: Chiar şi în cea mai întunecată noapte, steaua dimineţii continuă să strălucească

Cel puţin 104 persoane sunt date dispărute în cele doua zone, a anunţat agenţia.

În alte regiuni afectate, alte 16 persoane şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor cauzate de furtuna tropicală Megi, care a lovit Filipine pe 10 aprilie.

Peste 2 milioane de persoane din 30 de provincii au fost afectate de furtună, iar mai mult de 207.500 de locuitori au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele şi să rămână în centrele de evacuare.

Furtuna a afectat case, culturi, animale şi infrastructură, provocând pagube în valoare de aproximativ 257 de milioane de pesos (5 milioane de dolari americani), potrivit Agenţiei Naţionale de Gestionare a Dezastrelor.

Eforturile de căutare a celor dispăruţi continuă în pofida îngrijorărilor legate de siguranţa salvatorilor în zonele cu alunecări de teren, a declarat Mark Timbal, un purtător de cuvânt al agenţiei.

Citește și : Rusia difuzează o înregistrare video a unei întâlniri cu supravieţuitori ai crucişătorului Moskva

“Până acum, echipele noastre de căutare şi salvare nu şi-au oprit operaţiunile”, a declarat el la postul de radio DZBB din Manila. “Peste 300 de membri ai echipelor de căutare şi salvare a fost desfăşuraţi pentru a ajuta victimele”, a mai spus el.

Arhipelagul filipinez este lovit în medie de 20 de cicloane tropicale în fiecare an.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură Serialele "The Bear", "Shogun" şi "Baby Reindeer" sunt cotate...

Disneyland Paris bate, de Ziua Naţională a Franţei, recordul lumii la focuri de artificii

Disneyland Paris bate, de Ziua Naţională a Franţei, recordul lumii la focuri de artificii Un foc de artificii care a iluminat cerul parcului de distracţii...

Un întreg sat din Italia a decis să alerge împreună cu primarul pentru a-l ajuta să slăbească

Un întreg sat din Italia a decis să alerge împreună cu primarul pentru a-l ajuta să slăbească Primarul Luciano Fregonese, 47 de ani, din Valdobbiadene,...

Escrocheria ‘Ruda implicată în accident rutier’: Cetățenii sunt îndemnați de oamenii legii să anunțe poliția

Escrocheria 'Ruda implicată în accident rutier': Cetățenii sunt îndemnați de oamenii legii să anunțe poliția Cetățenii care sunt telefonați de persoane necunoscute și care sunt...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.