18 morţi şi 58 de comune inundate în urma intemperiilor din nord-estul Braziliei

Publicat:

Un bărbat a decedat în urma intemperiilor care au lovit statul brazilian Bahia (nord-est), ridicând la 18 numărul deceselor înregistrate de la începutul lui noiembrie în regiune, unde 58 de municipalităţi au fost inundate, iar 35.000 de persoane strămutate, au anunţat duminică autorităţile locale, potrivit AFP,scrie agerpres

Pompierii din Bahia au confirmat decesul unui bărbat în vârstă de 60 de ani, care s-a înecat într-un râu din municipalitatea Aureliano Leal, în sudul provinciei.


Citește și : Anthony Fauci asigură că penuria de teste care se înregistrează în SUA va fi rezolvată în scurt timp

În plus faţă de cele 18 decese, două persoane sunt date dispărute, 19.580 au fost strămutate, iar 16.001 au fost nevoite să se refugieze în adăposturi, numărul persoanelor nevoite să-şi părăsească domiciliul din cauza inundaţiilor ajungând la circa 35.000, potrivit Protecţiei civile din Bahia (Sudec).

Totodată, 286 de persoane au fost rănite de la debutul precipitaţiilor puternice în noiembrie, a mai precizat instituţia.

În total, numărul persoanelor afectate de intemperii a fost estimat la 430.869.

Situaţia critică s-a agravat spre finalul weekendului. Duminică după-amiază, numărul comunelor unde a fost declarată stare de urgenţă a ajuns la 72, dintre care 58 sunt în alertă din cauza inundaţiilor, potrivit Sudec.

Cu o zi înainte, autorităţile locale menţionaseră 19 municipalităţi afectate de inundaţii.

”Este o tragedie gigantică. Nu îmi amintesc o situaţie de o asemenea amploare în istoria recentă a Bahia. Numărul locuinţelor, drumurilor şi oraşelor aflate complet sub apă este cu adevărat terifiant”, a declarat guvernatorul Rui Costa, care a survolat duminică dimineaţă zonele sinistrate din sudul Bahia.

Citește și : Putin nu a precizat cum va reacţiona Rusia în cazul în care garanţiile de securitate solicitate nu vor fi acordate

Sâmbătă a fost demarată o operaţiune comună a administraţiei federale şi a autorităţilor statului Bahia, în cadrul căreia a fost mobilizat personal, elicoptere şi echipamente pentru a veni în ajutorul miilor de locuitori surprinşi de inundaţii. La misiunea de intervenţie contribuie şi alte state printre care Minas Gerais, Sergipe, Espirito Santo şi Sao Paulo.

Circa 25 de drumuri au fost afectate de inundaţii în diferite regiuni din acest stat, unele din cauza unor alunecări de pietre sau de teren, potrivit ministrului Infrastructurii din Bahia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Miza celor de la Gabriel Resources: De ce amenință România cu un nou proces pe Roșia Montana

Miza celor de la Gabriel Resources: De ce amenință România cu un nou proces pe Roșia Montana Gabriel Resources, compania care a pierdut litigiul de...

‘Casa verde’: 219 gospodării din R.Moldova au devenit mai eficiente energetic cu sprijinul UE

'Casa verde': 219 gospodării au devenit mai eficiente energetic cu sprijinul UE 219 gospodării casnice vulnerabile din punct de vedere energetic, dintre care 74 case...

TikTok lite, interzis în UE. Mecanismul prezintă riscuri grave pentru sănătatea mintală a utilizatorilor

TikTok lite, interzis în UE. Mecanismul prezintă riscuri grave pentru sănătatea mintală a utilizatorilor Tik Tok își va retrage definitiv programul de recompense în Uniunea...

Prognoza meteo: Vremea se încălzeşte din nou cu maxime de până la 33 grade

Prognoza meteo: Vremea se încălzeşte din nou cu maxime de până la 33 grade Astfel, joi, la Nord, temperaturile maxime vor ajunge până la 28...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.