18 persoane rănite, între care 10 copii, într-o explozie produsă la un festival de ştiinţă în nord-estul Spaniei

Publicat:

O explozie produsă la un festival de ştiinţă în nord-estul Spaniei s-a soldat cu rănirea a 18 persoane, unele dintre ele grav, între care 10 copii cu vârste între 3 şi 13 ani, relatează sâmbătă dpa, potrivit agerpres

Accidentul s-a produs vineri seara în timpul demonstraţiei unui experiment la Casa de Cultură din oraşul catalan Girona,
la circa 100 de kilometri nord-est de Barcelona, au informat sâmbătă mass-media spaniole, citând autorităţile şi purtători de cuvânt ai spitalului la care au fost duşi răniţii.


Citește și : ALERTĂ la Bruxelles! Un plic cu pudră albă a fost găsit la sediul Comisiei Europene

În cadrul unei demonstraţii la festivalul organizat de Universitatea din Girona (UdG), un recipient cu azot lichid a explodat în faţa unui public cu 200 până la 300 de persoane, majoritatea familii, au precizat sursele citate. Persoanele rănite nu au suferit arsuri. Cu toate acestea, cei mai mulţi dintre ei au fost răniţi de bucăţi ale recipientului metalic care a explodat.

O fetiţă de 5 ani a fost cel mai grav rănită şi se află în prezent la spitalul din Girona, alături de alte patru persoane grav rănite – doi copii de 10 şi, respectiv, 12 ani, o femeie de 47 de ani şi un bărbat de 31 de ani.

Restul de 13 persoane rănite au fost externate între vineri seara şi sâmbătă, potrivit mass-media.

Purtătorul de cuvânt al UdG, Salvador Marti, a declarat că experimentul cu azot lichid fusese efectuat de multe ori fără probleme. El a spus că este “de neînţeles” de ce s-a întâmplat acest accident. Poliţia catalană va deschide o anchetă, a mai spus Salvador Marti.

Citește și : Turcia vrea să trimită mai multe arme Ciprului de Nord

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Orașul care îi plătește pe oamenii fără adăpost cu 1.000 de dolari lunar

Orașul care îi plătește pe oamenii fără adăpost cu 1.000 de dolari lunar Peste 800 de locuitori ai orașului Denver din Colorado care nu aveau...

UE se pregătește de o nouă extindere, după alte șapte, dar trebuie să-și reformeze modul de funcționare

UE se pregătește de o nouă extindere, după alte șapte, dar trebuie să-și reformeze modul de funcționare Ţările Uniunii Europene vor deschide negocierile de aderare...

Traficul aerian de pe aeroportul din Manchester, perturbat de o pană de curent

Traficul aerian de pe aeroportul din Manchester, perturbat de o pană de curent Zborurile cu plecare de pe Aeroportul Manchester din Marea Britanie s-au confruntat...

China vrea să impună pedeapsa cu moartea pentru susținătorii înfocați ai „independenței” Taiwanului

China vrea să impună pedeapsa cu moartea pentru susținătorii înfocați ai „independenței” Taiwanului Beijingul crește presiunea în privința „crimei de secesiune”, în timp ce Taipei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.