X

1,83 milioane de refugiaţi ucraineni au fugit de război în Polonia

Polonia a primit 1,83 milioane de refugiaţi din Ucraina de la declanşarea invaziei militare ruse, a anunţat marţi poliţia de frontieră poloneză, relatează thenews.pl., potrivit agerpres.

”Începând din 24 februarie, un total de 1,83 milioane de persoane au trecut din Ucraina în Polonia”, a scris poliţia de frontieră poloneză pe Twitter.

Citeşte şi: Cu cât punem capăt mai devreme dezastrului GDPR din Europa, cu atât mai bine – Black News

Luni au intrat pe teritoriul polonez 71.600 de refugiaţi din Ucraina.

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a promulgat duminică o lege prin care se oferă sprijin extins ucrainenilor care fug de agresiunea rusă împotriva ţării lor. Anterior în această lună, guvernul polonez a lansat o platformă online specială pentru a coordona ajutorul umanitar furnizat Ucrainei de către autorităţi locale, ONG-uri, fundaţii şi companii private poloneze.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al poliţiei de frontieră slovace Michal Slivka a declarat pentru agenţia de presă TASR că 8.138 de persoane au intrat în Slovacia din Ucraina în 24 de ore, începând de luni ora locală 06:00.

Cel mai mare număr de cereri a fost procesat la punctul de trecere Vysne Nemecke, din regiunea Kosice.

De la începerea invaziei militare ruse în Ucraina, numărul refugiaţilor ucraineni intraţi în Slovacia a ajuns la 212.930.

Vezi şi: Protest anti-război, în direct la televiziunea de stat din Rusia – VIDEO – Black News

În capitala ungară, Budapesta, au sosit luni cu trenul 3.337 de persoane, printre care 1.018 copii, care fug de războiul din Ucraina, potrivit website-ului poliţiei ungare, police.hu, transmite MTI.

În majoritatea cazurilor este vorba despre persoane care se adăpostesc la rude din Budapesta, în timp ce autorităţile ungare şi organizaţii umanitare au pregătit mijloace de transport şi spaţii de locuit pentru 73 de persoane, inclusiv 36 de copii.

Ofiţeri de poliţie sunt desfăşuraţi în gările Keleti şi Nyugati pentru a gestiona fluxul de refugiaţi. 

Tags: Andrzej DudaKeletiNyugatiPoloniarefugiatiucrainaUngariaVysné Nemecké
Categorii: Război in Ucraina