19 ani de la 9/11! Un judecător american cere mărturia unor oficiali saudiţi

Publicat:

Un judecător federal a solicitat depoziţii din partea a 24 de actuali şi foşti oficiali saudiţi, la 19 ani de la atacurile din 11 septembrie. Ordinul a fost imediat salutat de familiile victimelor, transmite mediafax.

În ajunul comemorării atacurilor din 11 septembrie din SUA, un judecător federal a solicitat guvernării saudite să pună la dispoziţie, pentru depoziţii, până la 24 de actuali şi foşti oficiali pentru a fi audiaţi în legătură cu posibilele lor cunoştinţe despre evenimentele care au condus la atacurile care au ucis aproape 3.000 de americani. Printre aceşti oficiali se numără prinţul Bandar, fostul ambasador în Statele Unite, şi şeful acestuia de cabinet.


Citește și : Donald Trump se compară cu Winston Churchill

Ordinul a fost imediat salutat de familiile victimelor din 11 septembrie ca o etapă importantă în efortul lor de ani de zile pentru a demonstra că unii oficiali saudiţi au fost fie complici la atacuri, fie au conştientizat sprijinul regatului pentru unii dintre atacatori în lunile anterioare deturnării celor patru avioane americane. Trei dintre acestea au fost prăbuşite în Turnurile Gemene ale World Trade Center din New York şi în sediul Pentagonului.

Un al patrulea avion, a cărui presupusă ţintă era Capitoliul SUA, a cărui comandă a fost preluată de pasageri, s-a prăbuşit în Shanksville, Pennsylvania, unde preşedintele Trump şi eventual Joe Biden sunt aşteptaţi vineri la ceremoniile comemorative.

„Aceasta este cea mai semnificativă hotărâre pe care am avut-o până acum în acest proces”, a spus Brett Eagleson, al cărui tată a fost ucis în atacurile asupra World Trade Towers, despre hotărârea judecătorului magistrat federal Sarah Netburn din New York.

Efectul hotărârii depinde însă de disponibilitatea guvernării saudite de a-şi pune cetăţenii la dispoziţie pentru mărturie, mai ales că include câteva personalităţi de rang înalt care nu mai deţin funcţii oficiale şi, prin urmare, nu pot fi obligaţi să depună mărturie. Dar orice sfidare deschisă a hotărârii judecătoreşti a saudiţilor sau rezistenţa din partea lor ar putea exacerba şi mai mult o relaţie care a fost deja tensionată de asasinarea saudită din 2018 a jurnalistului Washington Post, Jamal Khashoggi – un act pe care CIA a concluzionat că a fost probabil comandat de conducătorul de facto al ţării, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman.

Un semn de întrebare este legat de Bandar, un membru al familiei regale saudite care de ani de zile a menţinut o relaţie strânsă cu înalţi oficiali ai guvernului SUA (câştigându-i porecla de „Bandar Bush” din cauza legăturilor sale cu familia Bush) şi a cărei fiică, prinţesa Reema bint Bandar, este actualul ambasador saudit la Washington. „Dacă alege să intre într-o instanţă din SUA, ar fi bine să crezi că va avea consecinţe politice”, a spus Eagleson.

Un avocat al saudiţilor nu a răspuns la solicitarea de a face comentarii în legătură cu audierea lui Bandar despre atacuri. Dar în timpul mandatului său la Washington, din 1983 până în 2005, Bandar a supravegheat un personal extins al ambasadei, inclusiv pe cei cu responsabilităţi pentru afaceri islamice, care au fost identificaţi în documentele FBI, recent apărute, ca suspecţi care ar fi putut ajuta la asigurarea sprijinului pentru deturnătorii avioanelor americane.

Citeşte şi: Aproape 10.000 de francezi s-au infectat cu coronavirus în ultimele 24 de ore

Problema unei posibile implicări în atacurile din 11 septembrie a oficialilor saudiţi a fost subiectul unei dezbateri intense de ani de zile, împărţind oficialii din cadrul FBI-ului şi al comunităţii de informaţii americane. Saudiţii au negat în mod constant orice legătură cu deturnătorii avioanelor din 11 septembrie, spunând New York Times şi ProPublica în ianuarie: „Arabia Saudită este şi a fost întotdeauna un aliat apropiat şi critic al SUA în lupta împotriva terorismului”.

Dar avocaţii familiilor victimelor din 11 septembrie au desfăşurat o investigaţie minuţioasă conform căreia doi dintre deturnatori, Khalid al-Mihdhar şi Nawaf al-Hazmi, ar fi primit sprijin financiar şi de altă natură de la persoane asociate cu Arabia Saudită.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Mitropolitul Basarabiei, Petru. Despre ce au discutat

Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Mitropolitul Basarabiei, Petru. Despre ce au discutat Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Mitropolitul Basarabiei, Petru, în...

Mark Zuckerberg a devenit a doua cea mai bogată persoană din lume

Mark Zuckerberg a devenit a doua cea mai bogată persoană din lume Mark Zuckerberg, directorul general al Meta Platforms, l-a depăsit pe Jeff Bezos, devenind...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate Retailerul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.