19 răniţi în războiul din Ucraina au fost transferaţi în Croaţia pentru tratament

Publicat:

Un număr de 19 răniţi în războiul din Ucraina au fost transferaţi miercuri în Croaţia pentru a fi trataţi în instituţiile medicale locale, a informat Ministerul croat al Veteranilor de Război, citat de EFE, potrivit agerpres

Primirea răniţilor se face în conformitate cu o decizie a guvernului privind ajutorul, tratamentul medical şi reabilitarea în Croaţia a persoanelor rănite în Ucraina, a informat ministerul într-un comunicat.


Citește și : Biden merge la summitul G7 de la Hiroshima, în Japonia, în mai (Casa Albă)

“În baza experienţei sale din timpul Războiului de Independenţă, Croaţia este pregătită să-şi împărtăşească profesionalismul, cunoştinţele şi experienţa cu scopul de a oferi tratament medical persoanelor rănite în Ucraina”, a mai arătat sursa citată.

Croaţia, membru al NATO din 2009 şi al Uniunii Europene din 2013, şi-a declarat independenţa faţă de Iugoslavia în 1991 şi a trecut până în 1995 printr-un război contra forţelor sârbe, încheiat cu circa 13.000 de morţi şi zeci de mii de răniţi.

Citește și : Kamala Harris pune avortul în centrul campaniei pentru alegerile din 2024

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Forțele rusești atacă brutal în Ucraina: noua tactică îi înspăimântă inclusiv pe ucraineni (BBC)

Forțele rusești atacă brutal în Ucraina: noua tactică îi înspăimântă inclusiv pe ucraineni (BBC) Pe linia frontului, soldații ucraineni folosesc un termen dur pentru a...

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina...

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu ‘capitulare’ Kievului

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu 'capitulare' Kievului Rusia este gata să ia în considerare...

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava Un atac cu rachete al forţelor armate ruse...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.