X

190 migranţi, în carantină pe insula elenă Kea din Marea Egee

Aproximativ 190 migranţi eşuaţi pe insula turistică elenă Kea din Marea Egee se aflau joi în carantină într-un hotel abandonat din port, din cauza unei suspiciuni de infectare cu coronavirus în rândul grupului, a indicat joi viceprimarul Eleftherios Tzouvaras pentru AFP, scrie agerpres.

Petrolierul care îi transporta clandestin pe migranţi – în majoritate afgani, iranieni şi somalezi, printre care şi 38 minori – a eşuat luni pe timp de furtună în portul Kea.

Citește și : Bilanțul epidemiei de coronavirus în lume

O persoană care prezenta febră a fost evacuată la Atena pentru a fi testată la coronavirus, a indicat viceprimarul.

Trei femei însărcinate şi un refugiat rănit la un picior au fost şi ei trimişi la Atena, iar trei bărbaţi suspectaţi de trafic de persoane au fost arestaţi, a precizat Tzouvaras.

Restul grupului, de care se ocupă personal al Crucii Roşii, se găseşte în carantină pentru 14 zile într-un hotel dezafectat, ‘inadecvat’ pentru refugiaţi, din portul Korisia, a adăugat responsabilul.

Contactat de AFP, purtătorul de cuvânt al Ministerului pentru Migraţii a anunţat joi că aceştia vor fi transferaţi cel târziu duminică în ‘tabere precum cea de la Malakasa’, situată la 40 km de Atena şi unde au fost transferaţi recent zeci de migranţi sosiţi pe Lesbos.

Citește și : Marea Britanie va repatria o parte din trupele sale din Irak

Purtătorul de cuvânt a dat asigurări că migranţii aflaţi în hotel nu au venit în contact cu populaţia locală şi că vor fi luate toate măsurile de precauţie, inclusiv în timpul transferului lor pe continent.

‘Suntem pe o mică insulă turistică’, iar grupul de refugiaţi ‘înseamnă 10% din populaţia noastră şi nu avem infrastructuri pentru a-i primi’, a afirmat viceprimarul Tzouvaras.

Tags: coronavirusEleftherios TzouvarasKeaLesbosmarea egee
Categorii: Diaspora