X

194 de state membre al OMS vor încheia un acord de prevenire și reacție în caz de pandemie

194 de state membre al OMS vor încheia un acord de prevenire și reacție în caz de pandemie

Organizația Mondială a Sănătății spune că cele 194 de state membre vor încheia până anul viitor un acord de prevenire și reacție în caz de pandemie, pentru a evita o viitoare criză similară celei declanșate de Covid, în 2020.

După doi ani de discuții, țările membre ale OMS au convenit deocamdată să actualizeze regulile de sănătate obligatorii, prin adăugarea unei noi categorii, denumită “Urgență pandemică”, dar există în continuare serioase dezacorduri între țările bogate și cele mai sărace cu privire la partajarea vaccinurilor și pregătirea epidemică, scrie Biziday.

Agenție a ONU, OMS speră că, cel mai târziu anul viitor, poate și mai devreme, aceste probleme vor fi depășite, astfel încât omenirea să poată răspunde într-un mod mult mai coordonat în cazul apariției unor noi viruși sau agenți patogeni capabili să se răspândească la nivel global.

Citește și: Femeile care au urmat această dietă au trăit mai mult. Explicațiile specialiștilor în nutriție

“Există o dorință comună a statelor membre de a-și proteja popoarele și lumea în ansamblu de riscul comun al urgențelor de sănătate publică și al viitoarelor pandemii”, se arată într-un comunicat al directorului general al OMS, Tedros Ghebreyesus, în timp ce secretarul american pentru Sănătate a vorbit despre norme juridice care ar stabili și răspunderea țărilor care nu reușesc să respecte regulile de prevenire a pandemiilor.

Nevoia unui acord global pentru răspuns coordonat în cazul pandemiilor a apărut după ce virusul Covid-19, pornit din China la finalul anului 2019, a ucis peste 7 milioane de oameni din toată lumea, provocând o criză globală care a durat aproape trei ani.

Tags: OMSpandemieprevenire
Externe