Peste 2 milioane de italieni au fost abuzaţi sexual în copilărie

Publicat:

Mai mult de 2 milioane de italieni, adică în jur de 2% din locuitori, au fost victime ale abuzurilor sexuale în copilărie, relevă datele prezentate marţi de ISTAT, institutul naţional de statistică, transmite dpa, conform agerpres.

În jur de 1,6 milioane de femei şi 400.000 de bărbaţi au fost molestaţi când încă nu împliniseră 18 ani, iar 43% dintre fetele şi 63% dintre băieţii victime ale unor astfel de agresiuni au păstrat tăcerea despre ele.


Citeşte şi: Partidul Social Democrat german îşi numeşte la conducere pentru prima oară o femeie

De cele mai multe ori, victimele nu îşi cunoşteau agresorul, dar, în 15% din cazuri, fetele au fost abuzate de o rudă, iar băieţii, în 4,2% din situaţii, de un preot sau de o călugăriţă.

Potrivit ISTAT, 8,8 milioane de femei din Italia au fost victimele unei agresiuni sexuale în timpul vieţii, iar 3,1 milioane în ultimii trei ani.

Institutul semnalează însă că numărul cazurilor este ‘în scădere marcantă’ faţă de ancheta similară anterioară, întreprinsă în 2008-2009, procentul femeilor victime coborând de la 18,7% la 12,8%.

Cu această ocazie, ISTAT a publicat pentru prima oară date referitoare la hărţuirea sexuală asupra bărbaţilor: 3,8 milioane dintre aceştia declară că au fost victime ale hărţuirii în decursul vieţii, iar 1,3 milioane în ultimii trei ani.

Potrivit ISTAT, datele provin dintr-o anchetă anonimă întreprinsă din cinci în cinci ani pe un eşantion reprezentativ de cetăţeni italieni.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.