20 de judecători şi procurori publici greci au fost concediaţi pe motive de lene şi incompetenţă

Publicat:

Un grup de 20 de judecători şi procurori publici greci şi-au pierdut posturile din cauza îndeplinirii nesatisfăcătoare a îndatoririlor în ultimele zece luni, a relatat marţi publicaţia elenă To Proto Thema, citând organismul disciplinar al Curţii supreme, relatează dpa, potrivit agerpres

Potrivit acestei publicaţii, judecătorii şi procurorii demişi sunt consideraţi vinovaţi pentru acumularea unui număr mare de dosare nesoluţionate şi sunt acuzaţi de lene, incompetenţă şi absenţă de la datorie.


Citește și : TOŢI eurodeputaţii români au votat pentru rezoluţia care susţine aderarea României şi a Bulgariei la Schengen

Cea mai îngrijorătoare este situaţia de la cea mai înaltă instanţă administrativă, StE, unde există cazuri în care deciziile întârzie şi de 19 ani. Şi curtea de audit financiar este supraaglomerată, cu 122.000 de cazuri pe rol.

Dacă incompetenţa din rândurile magistraţilor constituie, în parte, motivul situaţiei precare din instanţele elene, şi sistemul depăşit poartă o vină. După cum au relatat angajaţi din sistem, teancuri de dosare şi documente scrise în continuare de mână sunt transportate de colo-colo în cărucioare din cele folosite în supermarketuri.

Citește și : NATO și Rusia își arată mușchii. Exercițiile nucleare sunt în desfășurare

Din cauza întârzierilor, o serie de cazuri au fost clasate, termenul de prescriere fiind depăşit, a mai consemnat dpa.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.