X

20 de migranţi, daţi dispăruţi în urma unui naufragiu în largul coastelor Tunisiei

Douăzeci de migranţi originari din Africa subsahariană sunt daţi dispăruţi în urma unui naufragiu produs vineri în largul coastelor Tunisiei, iar alţi 17 au fost salvaţi, transmit AFP şi Reuters, citând un purtător de cuvânt al tribunalului din Sfax, potrivit agerpres

Potrivit mărturiilor culese de justiţie, care a deschis o anchetă, cei 37 de migranţi ‘plecaseră de pe litoral când ambarcaţiunea lor a naufragiat vineri după-amiază’, şi doar 17 au putut fi salvaţi, a precizat purtătorul de cuvânt Faouzi Masmoudi.

Citește și : NATO avertizează China că ‘ar fi o greşeală să ajute Rusia’

Naufragiul este cel puţin al şaselea de la începutul lunii martie, potrivit unui bilanţ alcătuit de AFP. Aceste accidente survenite în faţa coastelor tunisiene s-au soldat cu cel puţin 100 de morţi sau dispăruţi.

Vineri, garda naţională tunisiană a anunţat că a salvat sau interceptat ‘14.406 de persoane, dintre care 13.138 originare din Africa subsahariană, restul fiind tunisieni’, în primele trei luni ale anului, de peste cinci ori mai mulţi decât în aceeaşi perioadă din 2022.

Citește și : Zeci de cazuri noi de intoxicaţii în rândul elevelor în mai multe şcoli din Iran

Tags: africaAfrica SubsaharianăFaouzi Masmoudinaufragiu
Categorii: Știrile zilei