2017, al treilea cel mai călduros an din istoria înregistrărilor meteorologice în Australia

Publicat:

Anul trecut a fost unul dintre cei mai fierbinţi din istoria înregistrărilor meteorologice din Australia şi totodată cel mai călduros din ultimul secol consemnat în cel mai populat stat de pe acest continent, New South Wales, a anunţat miercuri directorul serviciului naţional de meteorologie, citat de DPA, potrivit agerpres.

2017 a fost al treilea cel mai călduros an din istorie cu temperaturi medii la nivel naţional de 22,75 grade Celsius, cu aproape un grad peste media începând din 1961 până în 1990, conform raportului anual al Biroului de Meteorologie.


Citeşte şi: CUTREMUR puternic pe ţărmul Hondurasului! Autorităţile au emis alertă de tsunami

Biroul, care deţine înregistrări asupra modelelor meteorologice datând de peste un secol, a anunţat că doar anii 2005 şi 2013 au fost mai fierbinţi decât 2017.

Alături de New South Wales, statul Queensland, situat în nord-estul ţării, a înregistrat anul trecut cele mai ridicate temperaturi din istoria înregistrărilor meteorologice, după ce vara 2016-2017 a depăşit peste 200 de recorduri de temperatură.

Biroul a declarat că valorile atinse în 2017 au fost consemnate în ciuda lipsei fenomenului natural El Nino, care are loc o dată la câţiva ani şi presupune creşterea temperaturii în Oceanul Pacific Ocean ceea ce provoacă schimbări de amploare în evoluţia vremii.

Citeşte şi: Un neonazist american, condamnat la 5 ani de închisoare pentru terorism

”Australia a asistat la o creştere a frecvenţei valurilor de căldură şi a altor extreme care au fost asociate cu schimbările climatice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Biroului, Karl Braganza.

Potrivit raportului, schimbările climatice cauzate de activităţile antropice au contribuit la creşterea valorilor medii anuale de temperatură cu circa 1,1 grade Celsius din 1910 până în prezent.

Conform lui Braganza, şapte dintre cei zece cei mai călduroşi ani din Australia au fost înregistraţi din 2005, singurul an mai răcoros decât media temperaturilor fiind 2011.

Cel mai mare oraş din Australia, Sydney, s-a confruntat la începutul acestei săptămâni cu cea mai fierbinte zi din ultimii 79 de ani, înregistrându-se temperatura maximă de 47,3 de grade Celsius.

Citeşte şi: Cel puţin 13 oameni au murit în urma alunecărilor de teren din California

Biroul a reafirmat faptul că Marea Barieră de Corali a suferit un episod de albire de amploare la începutul anului 2017 ca urmare a creşterii temperaturii oceanului.

La începutul lunii ianuarie, programul Copernicus de monitorizare a schimbărilor climatice, prima agenţie meteorologică internaţională importantă care a emis un raport privind temperaturile la nivel global din 2017, a anunţat că acestea au fost în medie de 14,7 grade Celsius, respectiv cu 1,2 grade Celsius peste cele de dinainte de perioada preindustrială, fără influenţa fenomenului El Nino. Măsurătorile susţin o proiecţie realizată de Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), dată publicităţii în noiembrie 2017, potrivit căreia anul trecut va fi al doilea sau al treilea cel mai cald an după 2016, parte a unei tendinţe pe termen lung determinată de gazele cu efect de seră emise în atmosferă în urma activităţilor umane.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO// Furtuna a ajuns în nordul Moldovei. Satul Moșani este măturat de rafale

VIDEO// Furtuna a ajuns în nordul Moldovei. Satul Moșani este măturat de rafale O furtună puternică a măturat, în această după-amiază satul Moșani din raionul...

Absolvenții Academiei „Ștefan cel Mare” se alătură Poliției de Frontieră

Absolvenții Academiei „Ștefan cel Mare” se alătură Poliției de Frontieră Cei 14 absolvenți specializați în securitatea frontierei și-au primit, astăzi,  diplomele. Citește și: Atenție! Vin alte...

Agricultorii care au suferit pagube din cauza secetei, pot solicita Avizul de atestare a impedimentului de neexecutare a obligațiilor

Agricultorii care au suferit pagube din cauza secetei, pot solicita Avizul de atestare a impedimentului de neexecutare a obligațiilor Agricultorii care au suferit pagube din...

Președinta Sandu merge în Marea Britanie

Președinta Sandu merge în Marea Britanie Președinta Maia Sandu efectuează, în perioada 17 – 18 iulie, o vizită oficială în Marea Britanie, anunță serviciul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.