2026 a devenit, oficial, ‘Anul Nadia Comăneci’ în România. Președintele Nicușor Dan a semnat decretul

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii privind instituirea anului 2026 ca “Anul Nadia Comăneci“, a informat Administraţia Prezidenţială.

Potrivit legii, se desemnează Comitetul Olimpic şi Sportiv Român ca instituţie coordonatoare a întregii activităţi derulate pe perioada anului 2026. Acesta va elabora un calendar cu activităţi sportive şi educative care va fi transmis autorităţilor naţionale şi misiunilor diplomatice şi reprezentanţelor României care funcţionează pe teritoriul altor state, potrivit stiripesurse.

Citește și: Ion Suruceanu își cere scuze pentru declarațiile făcute la adresa PAS și a unor oameni de cultură

“Cu prilejul marcării Anului ‘Nadia Comăneci’, legendă a sportului naţional şi mondial, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile sportive din ţară, precum şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pot organiza acţiuni şi evenimente cu caracter sportiv, educativ şi artistic”, prevede actul normativ.

Totodată, Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau în coordonarea acestora pot aloca fonduri din bugetele proprii sau din alte surse atrase potrivit legii, pentru a organiza sau sprijini logistic şi/sau financiar manifestările sportive, culturale, artistice, educaţionale sau programele de promovare organizate în limita bugetelor aprobate.

Citește și: Casa lui Brad Pitt din California, jefuită de hoți

“Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot produce, difuza sau redifuza conţinut editorial care promovează acţiunile şi activităţile realizate cu ocazia manifestărilor dedicate Anului “Nadia Comăneci”, mai stipulează legea.

This post was last modified on 10/07/2025 16:56 16:56

Tags: Nadia ComăneciNicușor Dan
Externe