22.868 noi cazuri de COVID-19 în Marea Britanie, cel mai mare număr zilnic după data de 30 ianuarie

Publicat:

Marea Britanie, ţară unde varianta indiană a coronavirusului (varianta Delta) este predominantă, a înregistrat luni 22.838 de noi cazuri de COVID-19, cel mai mare număr zilnic după data de 30 ianuarie, deşi peste 60% din populaţia sa adultă este vaccinată cu schema completă, relatează agenţiile Reuters şi EFE, potrivit agerpres

Avansul variantei Delta, care a forţat guvernul de la Londra să amâne cu cel puţin patru săptămâni ultima etapă a relaxării restricţiilor antiepidemice, a condus la o creştere notabilă a infectărilor zilnice, cu un procent de circa 70% în ultimele şapte zile.


Citește și : Ani grei de închisoare pentru o crimă rasistă în Portugalia

Aceasta în pofida faptului că în Marea Britanie 44,5 milioane de persoane, respectiv 84,4% din populaţia sa adultă, au primit cel puţin prima doză de vaccin anti-COVID-19, în timp ce un procent de 61,9% dintre adulţi sunt vaccinaţi cu schema completă.

Varianta Delta a devenit predominantă şi în Portugalia, astfel că Germania a adăugat această ţară pe lista ţărilor cu risc epidemiologic, interzicând practic toate sosirile dinspre Portugalia.

Institutul german de boli infecţioase Robert Koch a anunţat vineri că varianta Delta reprezintă circa 15% din noile infectări în Germania, procent în creştere.

Citește și : Partidul Comunist Francez a pierdut şi ultimul său bastion electoral

Această variantă este cu circa 60% mai transmisibilă decât varianta Alfa (varianta britanică), care la rândul ei este cu circa 50% mai transmisibilă decât tulpina originală.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.