X

2,2 tone de cocaină ascunsă în cutii de sparanghel şi care urma să ajungă în Ţările de Jos, confiscată de poliţia peruană

Aproximativ 2,2 tone de cocaină, ascunsă în cutii cu sparanghel şi care urma să fie transportată pe mare în Ţările de Jos, au fost confiscate, a declarat sâmbătă poliţia peruană, notează AFP. Şapte cetăţeni peruani au fost reţinuţi , scrie news.ro .  

“Am confiscat 2,2 tone de cocaină care urma să fie transportată pe mare la Rotterdam, în Ţările de Jos, din portul Callao, lângă Lima”, a declarat colonelul César Echevarría.

Citește și : Fosta președintă a Boliviei Jeanine Añez, condamnată la 10 ani de închisoare

El a spus că operaţiunea a fost condusă de doi cetăţeni albanezi. “Aceasta este o reţea cu legături în Columbia, Ecuador şi Albania”, a spus el reporterilor.

De la începutul anului, poliţia peruană a confiscat în jur de 35 de tone de droguri.

Peru este unul dintre cei mai mari producători de cocaină din lume, cu aproximativ 400 de tone pe an, potrivit datelor oficiale.

Citește și : O organizaţie neguvernamentală rusă împotriva torturii a fost desemnată ‘agent al străinătăţii’

Tags: CallaococainacolumbiaecuadorPerurotterdamȚările de Jos
Categorii: Știrile zilei