X

225 de militari ucraineni se vor pregăti la o bază militară de lângă Madrid

Spania va găzdui 225 de militari ucraineni care vor face pregătirea de bază și vor fi instruiți în domeniul apărării antiaeriene HAWK la o bază militară de lângă Madrid, potrivit CNN, informează mediafax.

Cei 225 de militari ucraineni vor ajunge joi seara, la o bază aeriană din apropierea Madridului. Dintre aceștia, 20 vor fi instruiți cu privire la sistemele de apărare aeriană HAWK, a anunțat Ministerul spaniol al Apărării prin intermediul unui comunicat de presă. Antrenamentul este necesar deoarece Spania va trimite șase dintre unitățile de apărare aeriană HAWK în Ucraina.

Citește și : Lula da Silva susţine că insurgenţii au avut complici în interiorul palatului prezidenţial

Ceilalți ucraineni, care sunt civili fără experiență militară, vor primi pregătire de bază, a adăugat Ministerul Apărării. Aceasta va include pregătire privind tratarea persoanelor rănite în luptă și procedurile împotriva dispozitivelor explozive improvizate.

Antrenamentul din Toledo este un program conceput pentru a gestiona 400 de trupe ucrainene care se rotesc la fiecare două luni și face parte din misiunea de asistență militară a Uniunii Europene pentru Ucraina, a precizat ministerul.

Acesta este al doilea grup de trupe ucrainene care vine în Spania pentru instruire, după ce 64 de militari au participat la antrenamente în noiembrie și decembrie.

Ministrul spaniol al Apărării îi va primi pe cei 225 de militari ucraineni la baza aeriană Torrejón, potrivit ministerului.

Citește și : Robert Hur, numit procuror special pentru investigarea cazului documentelor clasificate găsite în birouri ale preşedintelui Biden

Tags: hawkmadridmilitarispaniaToledoucraina
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina