X

Republica Cehă evacuează ambasada din Kabul

Republica Cehă îi evacuează pe cei doi diplomaţi ai săi de la ambasada din Kabul deoarece  situaţia securităţii în Afganistan s-a înrăutăţit, a anunţat sâmbătă ministrul de externe ceh, Jakub Kulhanek, relatează Reuters, potrivit agerpres.  

Preşedintele Afganistanului Ashraf Ghani a avut discuţii urgente cu lideri locali şi parteneri internaţionali sâmbătă în timp ce talibanii se apropiau de Kabul, capturând un oraş la sud de capitală şi care este una dintre porţile de acces către oraş.

Citește și : Primele efecte pozitive ale măsurilor lui Biden: A scăzut numărul copiilor care suferă de foame

Statele Unite evacuează personalul ambasadei şi cetăţenii săi şi alte ţări îşi evacuează de asemenea personalul diplomatic.

”Am decis evacuarea imediată a diplomaţilor noştri către aeroportul internaţional din Kabul”, a precizat Jakub Kulhanek.

Talibanii au capturat sâmbătă oraşul strategic Mazar-i-Sharif, din nordul Afganistanului, şi alte două capitale de provincii şi se apropie tot mai mult de capitala Kabul, unde ţările occidentale fac eforturi pentru a-şi evacua cetăţenii, notează Reuters şi AFP.

În prezent talibanii controlează capitalele unui număr de 22 dintre cele 34 de provincii din Afganistan.

Citește și : BBC denunţă o ‘atingere la libertatea presei’ după expulzarea uneia dintre corespondetele sale în Rusia

 

Tags: AfganistanJakub KulhanekkabulRepublica Cehă
Categorii: Știrile zilei