
Primarul capitalei Ucrainei, Vitali Kliciko, a anunțat că ziua de 25 aprilie va fi declarată zi de doliu la Kiev, în memoria victimelor atacului cu rachete lansat de Federația Rusă asupra orașului. Anunțul a fost făcut pe canalul său de Telegram.
Potrivit ultimelor informații oficiale, cel puțin opt persoane au murit, iar numărul răniților se apropie de o sută, printre aceștia aflându-se și copii. În cartierul Sviatoșîn, o rachetă a lovit un bloc de locuințe, iar sub dărâmături s-ar putea afla până la zece persoane, a declarat ministrul de Interne al Ucrainei, Ihor Klimenko. Dimineață, salvatorii au reușit să scoată în viață un bărbat care a petrecut peste șase ore sub ruine.
În context, forțele aeriene ucrainene au anunțat că în noaptea de 24 aprilie Rusia a lansat peste 210 rachete și drone asupra teritoriului Ucrainei. Apărarea antiaeriană a doborât 48 de rachete și 64 de drone.
La Kiev au fost raportate distrugeri semnificative în mai multe sectoare ale orașului: Holosiiv, Sviatoșîn, Obolon, Desna și Solominka.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost nevoit să își întrerupă vizita în Africa de Sud și a cerut din nou sprijin din partea partenerilor internaționali pentru întărirea apărării antiaeriene a țării.