X

25 de morţi după o alunecare de teren în Afganistan

25 de morţi după o alunecare de teren în Afganistan

Cel puţin 25 de persoane au fost ucise şi alte opt rănite de o alunecare de teren provocată de căderile abundente de zăpadă în nord-estul Afganistanului, a anunţat Ministerul pentru gestionarea catastrofelor naturale din această ţară, informează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Alunecarea de teren a devastat satul Nakre din valea Tatin, în provincia Nuristan, duminică seară, acoperind mai multe case sub mormane de pietre.

25 de morţi după o alunecare de teren în Afganistan

“Din cauza alunecării de teren, aproximativ 25 dintre concetăţenii noştri au fost ucişi şi opt au fost răniţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Janan Sayeq, într-o înregistrare video trimisă presei, înainte de a preciza pentru AFP că bilanţul victimelor ar putea creşte în continuare.

Între 15 şi 20 de case au fost distruse sau grav avariate, a adăugat el.

25 de morţi după o alunecare de teren în Afganistan

Zăpada întârzie intervenţia serviciilor de salvare, unul dintre drumurile principale care duc spre provincia Nuristan fiind blocat.

Nuristan este o provincie frontalieră cu Pakistanul, acoperită în principal de păduri şi de munţii Hindukuş.

Citeşte şi: Peste 150 de ruşi au fost condamnaţi pentru acţiuni de omagiere a memoriei opozantului Navalnîi – Stiripesurse.md

Nordul muntos al Afganistanului este în fiecare an scena unor avalanşe care sunt cu atât mai mortale cu cât lipsesc echipamentele de salvare.

25 de morţi după o alunecare de teren în Afganistan

În acest an, zăpada a sosit foarte târziu în această ţară obişnuită cu ierni foarte aspre în zonele muntoase, un alt semn al impactului foarte puternic al încălzirii climei globale.

La jumătatea lunii ianuarie, Kabulul încă nu văzuse zăpada, care a întârziat o lună şi jumătate. De asemenea, în Nuristan s-au înregistrat căderi de zăpadă mai puţin frecvente şi mai puţin dense decât în anii precedenţi.

Afganistanul, unde mai mult de o treime din populaţie se confruntă cu insecuritatea alimentară, potrivit Băncii Mondiale, este însângerat de patru decenii de război, adeseori lovit de dezastre naturale şi grav afectat de schimbările climatice. 

Tags: Afganistanalunecare de terenNakreNuristanvalea Tatin
Externe