
La alegerile parlamentare din 28 septembrie curent vor avea dreptul să participe 25 de partide politice, anunță Comisia Electorală Centrală (CEC).
Citește și: Un taximetrist va fi judecat pentru exploatarea sexuală a opt adolescente
La începerea perioadei electorale, CEC, în baza datelor prezentate de Agenția Servicii Publice, are obligația de a publica lista partidelor politice care au dreptul de a participa la alegeri.
În conformitate cu prevederile Legii privind partidele politice, admisibilitatea participării la alegeri este condiționată de obligativitatea partidelor politice de a prezinta Agenției Servicii Publice, până la data începerii perioadei electorale, lista numerică și nominală a membrilor partidului politic care cad sub incidența Legea privind declararea averii și intereselor personale. Este vorba despre președinți, vicepreședinți, membri organelor executive centrale ale formațiunilor politice.
În context, Agenția a informat Comisia că din cele 66 partide politice înregistrate în Registrul de stat al persoanelor juridice la data de 14 iulie 2025, 25 partide politice au prezentat informația necesară pentru a dispune de dreptul de a participa la alegeri prin prisma criteriilor stabilite de cadrul legal.
| | Partidul Politic Alianța „MOLDOVENII” |
| | Partidul Politic Mișcarea Alternativa Națională |
| | Partidul Politic „Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic” |
| | Partidul Politic „Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei” |
| | Partidul Politic „MOLDOVA MARE” |
| | Partidul Politic Partidul Republican „INIMA MOLDOVEI” |
| | Partidul Politic Partidul Social Democrat European |
| | Partidul politic Partidul Naţional Moldovenesc |
| | Partidul politic „Partidul Nostru” |
| | Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” |
| | Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” |
| | Partidul Politic Partidul Democrat Modern din Moldova |
| | Partidul Politic Partidul Reîntregirii Naționale „ACASĂ” |
| | Partidul Politic Partidul Republican din Moldova |
| | Partidul Politic „NOI” |
| | Partidul Naţional Liberal |
| | Partidul Politic „Democrația Acasă” |
| | Partidul Politic Liga Orașelor și Comunelor |
| | Partidul Politic „Uniunea Creștin-Socială din Moldova” |
| | Partidul Politic Uniunea Centristă din Moldova |
| | Partidul Politic Partidul Popular din Republica Moldova |
| | Partidul Politic Alianța Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa |
| | Partidul Politic „Pentru Oameni, Natură şi Animale” |
| | Partidul Politic Partidul pentru Viitorul Moldove |
| | Partidul Politic MIŞCAREA RESPECT MOLDOVA” |
This post was last modified on 15/07/2025 10:32 10:32