
Începând cu anul școlar 2025/2026, profesorii din gimnaziile și liceele din România vor fi obligați să aloce un sfert din orele fiecărei discipline pentru activități de consolidare, aprofundare sau aplicare practică a cunoștințelor. Măsura este prevăzută în Instrucțiunea nr. 8 a Ministerului Educației și Cercetării (MEC) din România. Noile reguli se aplică tuturor cadrelor didactice, școlilor și liceelor, dar și inspectoratelor școlare care au rol de monitorizare și consiliere.
Potrivit documentului, 25 % dintre orele de la o disciplină nu vor fi folosite pentru lecții clasice, ci pentru:
# recuperarea lacunelor,
# fixarea și consolidarea cunoștințelor,
# aprofundarea și extinderea învățării,
# aplicarea competențelor în situații reale de viață.
Profesorii vor putea organiza aceste activități cu toată clasa, pe grupe sau individual. De exemplu, o parte dintre elevi vor putea lucra la exerciții de recuperare, iar ceilalți la proiecte sau sarcini autonome.
Citește și: Zoom lansează avatare create cu inteligență artificială
Pentru buna desfășurare a orelor, directorii școlilor vor aviza planificările profesorilor și vor sprijini organizarea diferențiată a activităților. Inspectoratele școlare vor oferi ghiduri, webinare și consiliere metodică, iar monitorizarea se va face pe eșantioane.
Evaluarea va fi în principal una formativă – prin teste scurte, autoevaluare sau evaluare colegială – menită să ajute profesorul să adapteze predarea la nevoile elevilor. Activitățile vor fi notate în planificările calendaristice.
This post was last modified on 27/09/2025 16:41 16:41