2,6 milioane de persoane mor anual din cauza alcoolului (OMS)

Publicat:

2,6 milioane de persoane mor anual din cauza alcoolului (OMS)

Alcoolul este responsabil de moartea a 2,6 milioane de persoane pe an, a indicat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), cifra rămânând “inacceptabil de ridicată” în pofida unei uşoare scăderi în ultimii ani, transmite AFP.

Alcoolul este responsabil de aproape unul din 20 de decese în fiecare an la nivel mondial, inclusiv accidente rutiere asociate, violenţă, abuz şi o serie de boli şi tulburări, potrivit raportului recent al OMS, potrivit stiripesurse.


Citește și: Mai marii Europei s-au înţeles: Ursula von der Leyen rămâne şefa Comisiei Europene

Conform acestui raport al agenţiei specializate a ONU în domeniul sănătăţii, 2,6 milioane de decese au fost atribuite alcoolului în 2019 – cele mai recente statistici disponibile – reprezentând 4,7% din decesele la nivel mondial din anul respectiv. Bărbaţii reprezintă trei sferturi din aceste decese.

“Consumul de substanţe dăunează grav sănătăţii individuale, creşte riscul de maladii cronice şi boli mintale şi are ca rezultat tragic milioane de decese evitabile, în fiecare an”, a deplâns directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-un comunicat.

În raport, şeful OMS subliniază “o anumită reducere a consumului de alcool şi a daunelor asociate la nivel mondial începând din 2010”.

Însă, “daunele sanitare şi sociale cauzate de abuzul de alcool rămân inacceptabil de mari”, în opinia lui Tedros Adhanom Ghebreyesus, conform căruia tinerii sunt afectaţi în mod disproporţionat.

Cea mai mare proporţie a deceselor atribuite consumului de alcool în 2019 au fost înregistrate la grupa de vârstă 20-39 de ani, reprezentând 13% din decese.

– Cancere şi accidente –

Alcoolul provoacă o serie de boli, inclusiv ciroză hepatică şi anumite tipuri de cancer.

Dintre cele 2,6 milioane de decese cauzate de alcool în 2019, raportul afirmă că 1,6 milioane de persoane au murit din cauza bolilor netransmisibile, inclusiv 474.000 din cauza afecţiunilor cardiovasculare şi 401.000 ca urmare a unor tipuri de cancer.

Alte 724.000 de decese au fost provocate de leziuni, inclusiv cazuri de accidente rutiere şi autovătămare.

De asemenea, abuzul de alcool îi face pe oameni mai sensibili la boli infecţioase precum tuberculoza, SIDA şi pneumonia.

Aproximativ 209 milioane de persoane trăiau cu o dependenţă de alcool în 2019, reprezentând 3,7% din populaţia lumii.

În acelaşi timp, consumul anual individual a scăzut uşor, la 5,5 litri în 2019 comparativ cu 5,7 litri cu nouă ani în urmă, potrivit raportului.

Însă, consumul este distribuit inegal pe glob, mai mult de jumătate din populaţia lumii cu vârsta de peste 15 ani abţinându-se complet de la a consuma alcool.

Europa are cele mai ridicate niveluri de consum, cu o medie de 9,2 litri de alcool pe an, urmată de America, cu 7,5 litri.

Cele mai scăzute niveluri de consum se înregistrează în ţările cu populaţie majoritar musulmană din Africa de Nord, Orientul Mijlociu şi Asia, potrivit raportului.

– Băutori înrăiţi –

În medie, un băutor a consumat 27 de grame de alcool pe zi în 2019, potrivit raportului.

Acest lucru echivalează cu aproximativ două pahare de vin, două beri sau două shoturi de tărie.

“Acest nivel şi această frecvenţă de consum sunt asociate cu riscuri mai mari de a contracta numeroase maladii, precum şi cu mortalitatea şi invaliditatea” care le însoţesc, a avertizat OMS.

În 2019, 38% dintre băutorii obişnuiţi au recunoscut că s-au angajat în episoade de consum excesiv de alcool, definit drept consumul a cel puţin 60 de grame de alcool pur în una sau mai multe ocazii, în cursul lunii precedente.

La nivel mondial, 23,5% dintre tinerii de 15-19 ani sunt consideraţi consumatori obişnuiţi. Procentul creşte, însă, la peste 45% în cazul persoanelor de aceeaşi vârstă din Europa şi la aproape 44% în cazul celor care trăiesc în America.

Citește și: Rusia interzice trei posturi TV din România

Având în vedere amploarea problemei, OMS a subliniat necesitatea urgentă de a îmbunătăţi accesul la un tratament de calitate pentru tulburările asociate consumului de substanţe.

În 2019, proporţia persoanelor aflate în contact cu serviciile care se ocupă de toxicomanie a variat de la mai puţin de 1% la un maximum de 35%, în funcţie de ţara studiată.

Stigmatizarea, discriminarea şi concepţiile greşite despre eficacitatea tratamentului contribuie la aceste lacune grave în furnizarea de tratamente”, a declarat presei Vladimir Poznyak, şeful Departamentului pentru alcool, droguri şi comportamente care dau dependenţă din cadrul OMS.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

UE examinează acordarea unui ajutor de urgență pentru agricultorii moldoveni

UE examinează acordarea unui ajutor de urgență pentru agricultorii moldoveni Uniunea Europeană examinează posibile soluții de oferire a unui ajutor de urgență pentru agricultorii moldoveni...

Dezinformarea TikTok îndepărtează femeile de pilula contraceptivă în Marea Britanie și riscă sarcini nedorite

Dezinformarea TikTok îndepărtează femeile de pilula contraceptivă în Marea Britanie și riscă sarcini nedorite Serviciul Național de Sănătate (NHS) a avertizat că un număr tot...

Traficul rutier suspendat și mâine în PMAN; Au loc două evenimente sportive

Traficul rutier suspendat și mâine în PMAN; Au loc două evenimente sportive În contextul desfășurării unor competiții sportive, traficul rutier pe bulevardul Ștefan cel Mare...

Spargere la Ambasada Iordaniei la Paris. Un computer cu date sensibile şi alte lucruri furate

Spargere la Ambasada Iordaniei la Paris. Un computer cu date sensibile şi alte lucruri furate Ambasada Iordaniei în Franţa, la Neuilly-sur-Seine, în Hauts-de-Seine, a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.