X

28 de persoane judecate pentru încercarea de a răsturna regimul politic din Egipt

Procurorul public egiptean a anunţat duminică, într-un comunicat, că a trimis în faţa tribunalului special 28 de persoane acuzate că au format un grup în vederea răsturnării regimului, informează luni AFP, potrivit agerpres.

Suspecţii, dintre care nouă aflaţi deja în detenţie, sunt urmăriţi pentru că au înfiinţat Consiliul egiptean pentru schimbare, organizaţie considerată ilegală, potrivit procurorului Nabil Sadek.

Citeşte şi: Un avion de vânătoare american s-a prăbuşit în mare

Acest grup este acuzat că a dorit să aducă atingere Constituţiei, legilor şi unităţii naţionale, precum şi că a difuzat ştiri false în Egipt şi străinătate, cu intenţia de a submina interesele naţionale şi economia ţării.

Autorităţile egiptene au iniţiat în ultimele săptămâni un val de arestări ale opozanţilor şi membrilor societăţii civile, care reflectă, potrivit experţilor, temerile puterii în faţa unor posibile mişcări sociale.

Preţurile au explodat în Egipt după devalorizarea monedei locale în noiembrie 2016, în cadrul unui plan de reformă impus de Fondul Monetar Internaţional (FMI) în vederea obţinerii unui împrumut de 12 miliarde de dolari, în condiţiile în care economia egipteană se afla deja într-o stare foarte proastă după revoltele din 2011 şi prăbuşirea regimului lui Hosni Moubarak.

Citeşte şi: Preşedintele SUA se dezlănţuie împotriva aliaţilor din NATO

Tags: Consiliul egiptean pentru schimbareegiptFondul Monetar Internaţional (FMI)Hosni MoubarakNabil Sadek
Categorii: Știrile zilei