X

”Pădurea Trump” are peste un milion de arbori plantați în semn de protest privind retragerea SUA din Acordul de la Paris

Lansat în urmă cu un an când preşedintele american Donald Trump a anunţat retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, proiectul ”pădurea Trump” este un succes şi peste un milion de arbori au fost deja plantaţi, anunţă organizatorii, potrivit cnewsmatin.fr.

”Mulţumesc, prieteni, v-aţi angajat la plantarea a peste un milion de arbori în lumea întreagă în încercarea de a învinge ignoranţa,” a scris Adrien Taylor, unul dintre cei trei activişti iniţiatori ai proiectului, într-un mesaj video publicat pe Twitter, conform agerpres.

“Prin această acţiune, nu numai că eliminaţi o parte din emisiile de CO2 provocate de administraţia Trump, ci ajutaţi şi comunităţile să combată defrişarea şi să aducă o rază de lumină prin norul foarte întunecat de ignoranţă de la Casa Albă”, a mai precizat activistul.

Citește și : Turcia : Principalul partid prokurd cere oprirea ofensivei împotriva YPG în Afrin

Principiul care stă la baza proiectului este simplu: oamenii din toate colţurile lumii sunt îndemnaţi să planeze unul sau mai mulţi arbori. Trebuie apoi să trimită dovada plantării iniţiatorilor, iar aceştia includ arborii în numărătoare.

Iniţiativa ”pădurea Trump” îndeamnă susţinătorii să facă şi o donaţie către Eden Reforestation Projects, o organizaţie nonguvernamentală care ajută la reconstrucţia peisajelor naturale distruse de defrişări în ţările în curs de dezvoltare.

Obiectivul fondatorilor este plantarea a 10 milioane de arbori, echivalentul unei suprafeţe egale cu statul american Kentucky. Copacii vor contribui la reducerea emisiilor de CO2 suplimentare, cauzate de politicile administraţiei Trump.

”Trump doreşte să revină la cărbune, în ciuda faptului că oamenii de ştiinţă ne spun că nu ne mai putem permite să-l ardem şi în ciuda economiştilor care ne spun că energiile regenerabile sunt mai avantajoase financiar (…) plantăm aşadar o pădure pentru eliminarea emisiilor de CO2 pe care Trump vrea să le emită în atmosferă. Plantăm o pădure globală pentru a contracara prostia monumentală a lui Trump”, explică iniţiatorii ”Pădurii Trump”.

Tags: Acordul de la ParisarboriCasa AlbaDonald TrumpKentuckypădurea Trumptwitter
Categorii: Știrile zilei