3.500 de persoane evacuate din Afganistan au ajuns în Australia

Australia a primit peste 3.500 de persoane evacuate din Afganistan, în majoritatea lor femei şi copii, după ce talibanii au preluat din nou puterea în această ţară, a declarat joi premierul Scott Morrison, transmite Reuters, potrivit agerpres.  

O amplă operaţiune internaţională de evacuare din Afganistan a început pe 14 august când islamiştii au ajuns la porţile capitalei Kabul, după ce cuceriseră aproape tot restul ţării.

Citește și : Merkel spune că va pleca din postul de cancelar având conştiinţa curată

În cadrul acestor eforturi, Australia a evacuat 4.100 de persoane, inclusiv afgani cu vize, deşi unii cu dublă cetăţenie au ales să plece în altă parte.

Mulţi dintre cei evacuaţi au fost transferaţi în Emiratele Arabe Unite pentru a aştepta relocarea în Australia, Morrison anunţând că ultimul zbor a sosit în cursul nopţii de miercuri, ca ultimă etapă a evadării ‘dintr-una din cele mai disperate şi mai periculoase părţi ale lumii’.

‘Dintre aceşti 3.500, în jur de 2.500 sunt femei şi copii’, a precizat Scott Morrison pentru presă la Canberra.

Citește și : Premierul spaniol Pedro Sanchez promite înăsprirea pedepselor pentru a preveni delictele de ură

Australia a participat la forţa internaţională condusă de NATO care a instruit trupele de securitate afgane şi a luptat împotriva talibanilor timp de două decenii după alungarea acestora de la putere în 2001.

Mai mult de 39.000 de soldaţi australieni au servit în Afganistan, unde 41 dintre ei au fost ucişi.

 

This post was last modified on 09/09/2021 12:37 12:37

Tags: AfganistanaustraliaScott Morrisontalibani
Categorii: Știrile zilei