30 de idei de mic dejun proteic. Ce alimente să alegem dimineața și cum le putem combina

Publicat:

30 de idei de mic dejun proteic. Ce alimente să alegem dimineața și cum le putem combina

Proteinele conferă aceeași cantitate de energie ca și glucidele, doar că se eliberează mai lent. Mai multe proteine și mai puțini carbohidrați la micul dejun mențin senzația de sațietate timp îndelungat și țin greutatea sub control. Mai jos, o serie de variante dulci sau sărate de mic dejun proteic, atât pentru carnivori, cât și pentru vegani.

În lumea medicală nu există o unitate de opinii în ce privește necesitatea absolută a micului dejun. Însă tot mai multe statistici și studii indică faptul că un mic dejun echilibrat înseamnă riscuri mai mici pentru sănătate, potrivit stiripesurse.


Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Un mic dejun echilibrat înseamnă în realitate un mic dejun proteic. Mai exact, opusul micului dejun imprimat în memoria colectivă, cu pâine, unt, gem sau dulceață, miere, sau ceva dulce ieșit din cuptor.

„O cafea cu o gogoașă poate să furnizeze un aport corect de calorii, dar nu reușește să furnizeze tipul de energie cu care să te poți susține până la prânz. Opțiunea corectă este de a consuma circa 25% din totalul zilnic de calorii la micul dejun, ca să nu vedem negru de foame prânz. Însă ceea ce e important de știut este că o masă trebuie să fie o combinație de proteine de calitate, fibre și ceva carbohidrați“, explică Mara Weber, un dietetician clinic din Statele Unite.

Câte proteine trebuie să mâncăm într-o zi pentru masa musculară

Dacă necesarul zilnic de calorii este undeva în jurul a 2.000 kcal/zi, cantitatea medie de proteine este undeva sub 100 g/zi. Mai exact, 0,8-0,9 grame de proteine pe kg corp, în funcție de vârstă. După 50 de ani, avem nevoie de peste 1 gram de proteine pe kg corp, pentru a preveni scăderea accentuată a masei musculare.

Prin urmare, la micul dejun ar fi indicat să consumăm 15-20 g de proteine. Cantitatea diferă în funcție de tipul de dietă, de starea de sănătate, iar pentru exigențe speciale, oricine trebuie să consulte un medic. Calculul nostru este unul general, orientativ, în contextul unei diete obișnuite.

Așa cum indică și specialista în nutriție citată anterior, cuvântul-cheie este echilibrul, moderația. Iar acest principiu se aplică și în cazul micului dejun: nici carbohidrați în exces și proteine insuficiente, dar nici exagerat de multe proteine – oricare dintre situații prezintă riscuri demonstrate.

Dulce sau sărat?

Un mic dejun proteic poate fi fie dulce, fie sărat. Dulce nu înseamnă însă zahăr, ci se referă mai degrabă la prezența fructelor. La nevoie, pot fi adăugate și mici cantități de îndulcitori superiori nutritiv zahărului. Alături, firește, de alimente bogate în proteine, de origine animală sau vegetală.

Un mic dejun proteic sărat presupune prezența determinantă a brânzeturilor și a altor alimente proteice, dar fără fructe sau altceva dulce.

Proteinele în cantitate notabilă conferă o senzație de sațietate pentru mai mult timp și astfel întârziem „atacurile“ de foame. În final, mâncăm mai puțin la celelalte mese. Acesta este unul dintre motivele pentru care un mic dejun proteic pe termen lung poate duce la scădere în greutate.

Prin urmare, o cale de mijloc recomandată de majoritatea nutriționiștilor, fără zahăr și, în același timp, fără să eliminăm carbohidrații, o reprezintă micul dejun care conține: carbohidrați, ideal integrali, fructe sau legume, pentru vitamine și fibre, proteine și ceva grăsimi sănătoase, nesaturate, ideal în stare crudă. Zahărul, pentru a permite mici ferestre de „răsfăț”, ar trebui consumat doar în cazuri care reprezintă excepția de la regulă, de exemplu, un mic dejun de duminică în care e acceptabilă o felie de pâine cu unt și dulceață sau o prăjitură.

Alimente bogate în proteine pentru micul dejun

Acestea fiind spuse, ce soluții practice avem ca să nu pierdem timp dimineața dar să respectăm regula unui mic dejun proteic? De multe ori teoria o cunoaștem, dar nu știm cum să o aplicăm fără costuri mari de timp și bani. De exemplu, o bună idee este de a mânca la micul dejun resturile de seara – asta dacă nu cumva cina de ieri e prânzul de azi.

Mai nou, unii oameni au început să consume diferite tipuri de shake proteic, dar consumul lor poate fi asociat cu unele riscuri. Alții mănâncă mai mult sau mai puțin la fel în fiecare dimineață: iaurt cu fulgi de cereale, ou fiert, ou ochi sau omletă, brânzeturi și preparate din carne, pâine. Ba chiar, mulți oameni mănâncă produse de patiserie, dulci sau sărate, soluția cea mai comodă, dar și cea mai nesănătoasă.

Citește și : O comisie specială parlamentară va identifica măsuri pentru depășirea crizei din agricultură

Dacă însă vrem să evităm plictiseala și să ieșim din rutină, e suficient să lărgim lista de posibilități. Iată mai jos o listă completă de alimente bogate în proteine potrivite mesei de dimineață – cu cantitatea aproximativă de proteine corespunzătoare la 100 g de produs.

Aliment Cantitate de proteine la 100 de grame
Ouă 13 g
Carne de pui, de curcan, de porc (eventual resturi de la cină) 25 g
Șuncă de pui, curcan, porc 20 g
Preparate din pește sau pește din conservă 20-25 g
Iaurt grecesc sau iaurt obișnuit (cel grecesc este mai proteic) 10 g/ 4 g
Lapte 3,5 g
Kefir sau alte tipuri de lapte fermentat 4g
Brânză cu smântână și iaurt (cottage cheese) 10-12 g
Ricotta 11 g
Alte brânzeturi moi 25-30 g
Lapte vegetal 3,5g
Unt de arahide 25 g
Semințe de chia 17 g
Fulgi de hrișcă, mei, ovăz 13/ 11/ 15 g
Preparate din fasole, năut, linte, alte leguminoase 21/ 19/ 9 g
Tofu, tempeh, seitan (aliment din gluten) 8/ 19/ 75 g
Nuci, alune de pădure, migdale, fistic 20/ 15/ 13/ 20 g
Semințe de in, dovleac, susan, cânepă, floarea-soarelui 25/ 19/ 18/ 32/ 21 g
Quinoa 15 g

Câte un mic dejun proteic diferit pentru fiecare zi a lunii

Iată mai jos o serie de idei originale de combinații pentru un mic dejun sănătos și echilibrat. Cele mai multe dintre variantele de mai jos se pot chiar modifica. Unele dintre ele sunt rețete vegane, altele se pot modifica înlocuind produsele de origine animală acolo unde e posibil.

Mic dejun proteic vegan sau de post

1. Pancakes proteice din făină de năut și făină de ovăz, cu unt de arahide:

  • 50 g făină de năut,
  • 50 g făină de ovăz,
  • 100g lapte de soia,
  • 2 g sare

2. Omletă de năut și semințe de chia, unsă cu miere, cu quinoa fiartă și semințe de susan sau nuci măcinate:

  • 100 g făină de năut (când acest tip de făină este hidratat și gătit se aseamănă la gust cu ouăle),
  • 30 g semințe de chia,
  • 100 g lapte de soia.

3. Năut crocant cu roșii cu dressing de iaurt de soia și avocado cu ierburi aromatice și muștar.

Năutul fiert se scurge bine, se aromatizează cu paprica, curcuma, puțin sos de soia, piper, ulei, și se ține în cuptor sau în tigaia de teflon amestecând des la foc mic până se rumenește ușor.

4. Tartine din pâine integrală cu unt de arahide, cremă de fasole și mix de semințe sau nuci.

5. Lapte de migdale cu semințe de chia, dovleac, cânepă, quinoa prefiartă, stafide.

6. Scramble din tofu și cartof fiert, cu cremă de avocado și năut, servit cu castraveți sau cu ardei.

Mic dejun proteic vegetarian

7. Clătite cu unt de arahide și cottage cheese (brânză de vaci cu smântână și iaurt), nuci și fructe:

  • 1 ou,
  • 50 g făină de grâu obișnuită,
  • 50 g făină de ovăz/mei/sorg/hrișcă,
  • 100 g lapte de vacă sau vegetal,
  • 2 g sare.

8. Clătite sărate cu parmezan ras, servite cu ardei, castraveți sau roșii:

  • 1 ou,
  • 100 g făină semi-integrală sau amestec,
  • 100 g lapte,
  • 2 g sare,
  • 2-3 linguri parmezan ras.

9. Pancakes din ouă și făină de năut, cu pesto de busuioc:

  • 1 ou,
  • 100 g făină de năut,
  • 100 g lapte.

10. Falafel la cuptor cu iaurt grecesc

Năutul fiert se amestecă cu ceapă verde, pătrunjel, coriandru, ulei, folosind un mixer vertical sau manual, se dă formă sferică, de circa 3 cm diametru și se dau la cuptor circa 15 minute, până prind culoare.

11. Brânză de vaci cu iaurt (cottage cheese) cu semințe de in, cânepă, dovleac și fulgi de ovăz

12. Pâine integrală cu humus și ou fiert, servite cu castravete

13. Lipie cu unt de arahide, telemea și ardei

14. Budincă din resturi de pâine

15. Dovlecei pe grill cu cremă de brânză și felii de tempeh

16. Budincă rece crudă din iaurt cu gelatină, banane și bucățele de ciocolată neagră

Gelatina se înmoaie în apă, se scurge, se adaugă peste iaurt, se încălzește foarte puțin, cât să se dizolve gelatina, apoi se adaugă restul și se lasă o noapte în frigider.

17. Pâine de secară cu ricotta, miere și nuci

18. Tarta lui Freud:

  • 120 g făină de grâu,
  • 80 g fulgi de ovăz,
  • 250 ml lapte,
  • 1 ou bătut separat, cu albușul spumă adăugat la sfârșit,
  • sare.

Se pune amestecul într-o tavă întinsă și se introduce la cuptorul deja încălzit la 180 grade circa jumătate de oră.

19. Muffin de omletă cu mazăre în compoziție

Mic dejun proteic cu lapte, ouă, carne

cu ou și brânzeturi

20. Sandwich cu mozzarella și șuncă, cu salată verde

21. Vinete pe grill cu ton sau sardine din conservă, lămâie și ruccola, cu iaurt grecesc

22. Roll din lipie cu guacamole, piept de pui sau șuncă, telemea, ruccola

23. Wrap din lipie cu spanac sotat, bacon, cașcaval

24. Omletă cu boabe de fasole

25. Roll de omletă cu mazăre în compoziție, cu roșii sau ardei

Mic dejun proteic cu pește

26. Salată de fasole cu ton din conservă și roșii

27. Tartine din pâine integrală cu iaurt grecesc și somon afumat

28. Salată din crutoane de pâine cu roșii, boabe de năut și ton din conservă

29. Sandwich cu mozzarella, ton și lămâie

30. Salată de quinoa cu sardine din conservă și castraveți

 

 

 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Australia interzice exploatarea unui zăcământ de uraniu situat într-un sit al aborigenilor

Australia interzice exploatarea unui zăcământ de uraniu situat într-un sit al aborigenilor Australia a anunţat sâmbătă că interzice exploatarea unuia dintre cele mai mari zăcăminte...

Mituri legate de postul intermitent. Cât de ‘permanentă’ este scăderea în greutate și cum acționează asupra diabetului de tip 2?

Mituri legate de postul intermitent. Cât de 'permanentă' este scăderea în greutate și cum acționează asupra diabetului de tip 2? Postul intermitent este o strategie...

Robert Downey Jr. îşi anunţă revenirea în universul filmelor Marvel, la Comic-Con din California

Robert Downey Jr. îşi anunţă revenirea în universul filmelor Marvel, la Comic-Con din California Actorul oscarizat Robert Downey Jr. şi-a anunţat sâmbătă, la Festivalul Internaţional...

Fibrele alimentare care ar putea înlocui medicamentele de slăbit, precum Ozempic

Fibrele alimentare care ar putea înlocui medicamentele de slăbit, precum Ozempic Medicamentele de slăbit, precum Ozempic, ar putea fi înlocuite de fibre alimentare. Cel puțin,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.