X

30 de persoane au murit într-un incendiu la o fabrica de chibrituri din nordul insulei indoneziene Sumatra

Cel puţin 30 de persoane şi-au pierdut viaţa vineri în incendiul ce a afectat o casă utilizată ca fabrică de chibrituri în nordul insulei indoneziene Sumatra, au indicat autorităţile, potrivit agerpres.

“În prezent sunt 30 de morţi”, a declarat pentru AFP un responsabil al agenţiei locale pentru situaţii de urgenţă, precizând că anchetatorii consideră că au identificat cel puţin trei copii.

Citește și : Administrația Trump încearcă să creeze ‘o fobie iraniană’ la nivel global -ministru iranian

“Nu cunoaştem cauza incendiului, dar acesta a fost stins”, a precizat oficialul.

Primele imagini difuzate de autorităţi şi televiziuni au arătat corpuri arse şi un fum negru ce se ridica de la o casă din oraşul Binjai, în nordul insulei Sumatra.

“Eram pe punctul să plec la rugăciunea de vineri când a avut loc o puternică explozie”, a explicat un localnic pentru AFP.

Incendiile sunt numeroase în Indonezia unde normele de securitate sunt puţin respectate, mai notează agenţia menţionată.

În 2017, cel puţin 46 de persoane au fost ucise şi mai multe zeci rănite într-un incendiu izbucnit la o fabrică de artificii.

Citește și : Maia Sandu: Ambasada Republicii Moldova din Israel nu va fi mutată din Tel Aviv la Ierusalim

Tags: chibriturifabricaincendiuindoneziasumatra
Categorii: Știrile zilei