32 de parlamentari congolezi au fost răpuşi de COVID-19

Publicat:

Treizeci şi doi de parlamentari din Republica Democrată Congo (RDC) au murit din cauza COVID-19 de la apariţia virusului în această ţară în martie 2020, a declarat un oficial al Adunării Naţionale, relatează AFP, potrivit agerpres.

Informaţia a fost anunţată joi de prim-vicepreşedintele Adunării Naţionale, Jean-Marc Kabund, ale cărui declaraţii au fost publicate vineri de mass-media congoleze.


Citeşte şi: ‘RECHINUL’ român din Mexic, Florian Tudor, a fost ARESTAT

Anunţul survine într-un moment în care autorităţile din RDC se tem de venirea unui al treilea val de coronavirus. De fapt, de câteva zile, cazurile de contaminare, relativ limitate în termeni absoluţi, au crescut. 107 cazuri noi au fost identificate joi, dintre care 102 în Kinshasa.

Conform cifrelor oficiale, până pe 28 mai, la nivel naţional au fost recenzate 31.385 de cazuri confirmate de COVID-19 şi 782 de decese asociate acestei boli. Cu peste 21.700 de cazuri, capitala Kinshasa este principalul focar al epidemiei, având drept epicentru districtul Gombe, bogatul centru al oraşului, în care sunt concentrate instituţiile, lumea afacerilor şi reşedinţele congolezilor bogaţi şi ale străinilor.

Mai mulţi colaboratori apropiaţi ai preşedintelui Félix Tshisekedi au murit după ce au contractat boala. Majoritatea locuitorilor capitalei rămân însă sceptici cu privire la prezenţa, sau chiar existenţa, COVID-19 în această megalopolă.

Citeşte şi: Bashar al-Assad rămâne preşedintele Siriei pentru încă şapte ani

La 22 mai, guvernul a observat “o uşoară creştere a cazurilor de contaminare cauzată în special de expunerea la variante străine ale coronavirusului (indiană şi britanică), de absenţa imunităţii colective şi de slăbirea respectării regulilor de protecţie”.

În cea de-a 40-a zi a campaniei de vaccinare, gratuită şi accesibilă tuturor adulţilor, 19.597 de persoane au fost imunizate. Cu toate acestea, numeroşi congolezi rămân neîncrezători sau ostili faţă de vaccin, în principal din cauza zvonurilor difuzate pe reţelele de socializare, au informat autorităţile de la Kinshasa.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Semne că ne revenim!? Tânăra generație renunță la aplicațiile de întâlniri pentru a cunoaște oamenii în viața reală

Semne că ne revenim!? Tânăra generație renunță la aplicațiile de întâlniri pentru a cunoaște oamenii în viața reală Specialiștii spun că generația Z renunță la...

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori Un scandal de proporții a izbucnit la Saga Festival și...

VIDEO – Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația

VIDEO - Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația În adâncul Pământului se află nucleul, o minge metalică solidă care se rotește independent...

OMS: Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență

OMS: Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență conform protocoalelor Organizaţiei Mondiale...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.