În punctele de trecere a frontierei, fluxul de persoane a constituit 62 922 de traversări. Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost Aeroportul Internațional Chișinău, cu 15 452 de traversări de persoane, urmat de PTF Sculeni – 10 158 de traversări, PTF Leușeni – 8 120 de traversări, PTF Otaci – 4 701 traversări și PTF Palanca – 4 367 de traversări.
Citeşte şi: Cât de aproape suntem de un nou război mondial? Ce spun analiștii – Stiripesurse.md
În aceeași perioadă, polițiștii de frontieră au înregistrat mai multe încălcări ale legislației. Au fost documentate patru tentative de trecere ilegală a mărfurilor și bunurilor, o tentativă de folosire a documentelor false, cinci cazuri de nerespectare a regulilor de ședere și intrare în Republica Moldova, precum și cinci cazuri de încălcare a regimului frontierei de stat, a zonei de frontieră, a punctelor de trecere și a regulilor de traversare.
Pentru evitarea aglomerației în punctele de trecere intens solicitate, Poliția de Frontieră recomandă utilizarea rutelor alternative. Astfel, pentru punctul Leușeni–Albița sunt recomandate Leova–Bumbăta sau Cahul–Oancea, pentru Sculeni–Sculeni – Costești–Stânca sau Lipcani–Rădăuți Prut, iar pentru punctul comun Palanca–Maiaki–Udobnoe alternativa Tudora–Starokazacie.
Autoritățile îndeamnă călătorii să se informeze din timp despre situația din punctele de trecere a frontierei și să respecte regulile stabilite pentru traversarea frontierei de stat.

