32 % dintre argentinieni trăiesc în sărăcie

Sărăcia în Argentina afecta 32 % din populaţie la sfârşitul lui 2018, cel mai înalt nivel de la criza economică gravă din 2001, potrivit institutului naţional de statistică, relatează vineri AFP, potrivit agerpres.

În total, 8,9 milioane de persoane din 31 de oraşe principale ale ţării sunt afectate de sărăcie, potrivit acestui organism, care nu ia în calcul zonele rurale. Dintre aceste persoane, 6,7 % se aflau într-o stare de sărăcie extremă.

Citește și: American Airlines își suspendă zborurile spre Venezuela

Această rată este cea mai ridicată de la criza economică gravă din 2001, care a aruncat în sărăcie milioane de persoane.

În cel de-al doilea semestru din 2017, rata sărăciei a atins 25,7 % din populaţie şi 27,3 % în primul semestru din 2018.

Economia argentiniană a intrat în secesiune (-2,5 % în 2018), inflaţia a ajuns la 47,6 % şi şomajul afectează 9,1 % din populaţia activă.

Citește și: Alegeri în Ucraina: Generația MAIDAN, între eșecuri, dezamăgiri și perseverență

Pentru a face faţă crizei, guvernul preşedintelui de centru-dreapta Mauricio Macri a încheiat un acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), care a acceptat deblocarea a 57 de miliarde de dolari pe o perioadă de trei ani, în schimbul unei diminuări a cheltuielilor statului pentru a reduce deficitul bugetar.

Potrivit unui studiu al Universităţii Catolice, în 2018 ”muncitorii şi membrii clasei de mijloc erau cei mai săraci”.

Alegerile prezidenţiale în Argentina vor avea loc pe 27 octombrie. Mauricio Macri candidează pentru un nou mandat de patru ani.

Tags: argentinaFondul Monetar Internaţional (FMI)Mauricio Macrisărăcie
Categorii: Știrile zilei