
2-Spyware.com
În total, 34 de cazuri de spargere a conturilor de social media au fost înregistrate pe parcursul anului trecut, pe teritoriul Republicii Moldova. Cel puțin, acest număr este înregistrat de către Centrul pentru Combaterea Crimelor Cibernetice (CCCC), potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției.
Din numărul total de cazuri înregistrate de către CCCC, 13 au fost anchetate, fiind încheiate. Altele 21 dintre ele au fost trimise către alte autorități, pentru a fi gestionate în continuare.
Citeşte şi: Ies la iveală noi detalii despre acrobata căzută de la înălțime – Stiripesurse.md
„Pentru a obține acces la conturile de social media, infractorii pot recurge la mai multe metode, cele mai răspândite din ele fiind culegere de parole, linkphishing, program malițios (Trojan sau Keylogger), baze de date compromise care conțin date cu privire la email și parole. Nu au fost constatate cazuri când aceste infracțiuni ar fi fost organizate și coordonate de către grupări criminale organizate”, comunică Inspectoratul General al Poliției.
În marea majoritate a cazurilor, infractorii utilizează contul spart pentru obținerea mijloacelor financiare, sub pretextul acordării unui împrumut pentru o situație de urgență, mai precizează autoritățile.
„Pentru comiterea unor asemenea tipuri de infracțiuni, pedepsele pot varia în dependență de articolul și aliniatul faptei infracționale prevăzute de Codul Penal. Ca exemplu, câte persoane au participat la comiterea infracțiunii, cât de mare este prejudiciul cauzat, dar și alte aspecte. În termeni generali, pentru asemenea tipuri de infracțiuni, bănuitul riscă o pedeapsă de la doi până la 15 ani privațiune de libertate”, informează Inspectoratul General al Poliției.