X

34 de marinari ar fi murit în atacul ucrainean asupra navei Novocerkassk

34 de marinari ar fi murit în atacul ucrainean asupra navei Novocerkassk

Cel puţin 34 de marinari ar fi murit, marţi, în atacul efectuat de armata ucraineană împotriva navei de debarcare a flotei ruse de la Marea Neagră Novocherkassk, potrivit canalului de Telegram Astra, citat miercuri de EFE.

În plus, 23 de ocupanţi ai navei ar fi fost răniţi ca urmare a impactului unei rachete de tip Storm Shadow lansată forţele armate ucrainene.

Citește și Continuă luptele violente în Fâșia Gaza și Cisiordania. 

Potrivit Astra, care citează propriile surse, la momentul atacului, la bordul navei Novocerkassk se aflau 77 de marinari.

34 de marinari ar fi murit în atacul ucrainean asupra navei Novocerkassk

Marţi, Ministerul Apărării rus a recunoscut doar un deces şi patru răniţi în atacul care a avut loc în portul Feodosia din peninsula ucraineană Crimeea, anexată ilegal de Moscova în 2014.

Singura persoană identificată oficial ca decedată este Nadejda Tolscina, angajată a serviciului de securitate portuară.

Astra şi alte mass-media independente susţin că nava a fost scufundată, deşi pentru moment Moscova nu recunoaşte decât pagube, în legătură cu care ministrul apărării, Serghei Şoigu, l-a informat pe preşedintele rus Vladimir Putin.

Tags: atacul ucraineanmarinarimorti
Categorii: Război in UcrainaȘtirile zilei